Teologiile frumuseții…

Ca punct liminar pentru o discuție despre arta sacră nu pot fi evitate considerațiile eclatante ale lui Paul Evdokimov privind Arta icoanei, unde identificăm subtile trimiteri de natură religioasă și simbolică. Astfel, icoana este o veritabilă teologie a frumuseții, un demers artistic marcat de sfințenie. În icoană și nu numai, locuiește în fapt Dumnezeu, o prezență în desăvârșire. Astfel, în chip firesc, expresia devine o formă de purificare și de adorație. Sacrul trece, prin accesul la transcendență, din mundan în zonele eterate ale spiritului.

 

În aceste zile de lumină pascală, la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului ,,Iulian Antonescu” din Bacău, trei artiști de excepție din arealul artelor frumoase românești, Danny Zărnescu, Mihai Chiuaru și George Zărnescu au constituit atât un grup unit și motivat prin afinități elective, cât și o trinitate simbolică și axiologică. Ideea selecției vizează deopotrivă realizarea unor glose pe tema sacralității și a unei foarte subtile meditații asupra sacrului și a căilor de urmat, prin revelație, la misterul înfrățit cu tainicul. Practic, suntem invitați la o veritabilă purificare în raport cu existența imediatului și tranzitoriului, cu gândul apropierii de definitivul credinței. Imaginile care trimit la smerenie fac ca rugăciunile să fie auzite. Mihai Chiuaru, cunoscut pictor de sfinte lăcașuri românești, monumentalist cu viziune de muralist, înălțat pe schelele lăcașurilor de cult creștin orodox se află, în truda lui binecuvântată, mai aproape de Dumnezeu și, prin el, de marea artă a strălucitorului Bizanț. Aici, cum știm, s-a încorporat duhul vechilor meșteri ai Voro-nețului și al tuturor capodo-perelor din Bucovina. Artistul visează eremiți sfințiți de harul solitudinii absolute și meditează asupra condiției celui ieșit din lume ca să poată auzi glasurile eufonice ale îngerilor. Tratarea plastică a acestor veritabile fresce ale devoțiunii mizează pe o cromatică amintind primele semne ale iconografiei din grotele Capadochiei unde, din secolele III și IV, meșteri anonimi comunicau prin icoa-ne cu Duhul Sfânt. Cromatica bazată pe ocruri calde, vibrate, sugerând aurul, pictorul realizează o veritabilă cata-peteasmă din altarele sufle-tului. Ideea de ritual evocă ceremonialul, purificarea, inițierea și fastul liturgic, deoarece prin slavă timpul și spațiul se comprimă într-o secundă astrală, aceea a întâlnirii cu Dumnezeul din noi. Toaca dă de veste că a sosit ceasul spovedaniei, Epitaful că semnele nemu-resc un chip sfânt. Ecourile școlii de broderie și tapiserie de la Putna ștefaniană gene-rează racorduri încărcate de virtuțile inefabile ale su-blimului. În Agape mișcarea for-melor pe suprafața compo-zițiilor polifonic cromatice, subtil articulate compozițio-nal, diminuează materialitatea și o face imponderabilă, a-nunță sărbătorile spiritului deschis către absolutul divini-tății. Mihai Chiuaru, afin cu alți maeștri ai genului, scrie (pictează) pagini memorabile despre Iubire ca întemeiere a credinței. Danny Zărnescu, artist vi-zual cu un parcurs similar, provoacă imaginația privito-rului astfel încât dialogul cu lumina să pornească de la imanența întunericului. Com-pactitatea aproape desăvârșită a negrului solicită ca recom-pensă triumful luminii divine. Fante discrete în trupul întune-cat al suprafeței lasă să țâș-nească din spațiul invizibi-lului flacăra luminii, torță astrală a credinței. Roșuri ar-zânde evocă deopotrivă san-guinitatea vitală și dimen-siunea sacră a viului. Semnul crucii, sugerat prin interme-diul inspiratelor plieri ale ma-teriei, face relația dintre chto-nic și cosmic. În noaptea exis-tenței, Danny Zărnescu aprin-de făcliile paștilor ca imagini ale purificării și înălțării christice. Mâna inspirată a artistei nu este altceva decât torța care arată drumul spre divinitate. Ideea purificării pare și mai evidentă în cazul operelor lui George Zărnescu care, practi-când veritabile autodafeuri, carbonizează silueta fragilă a unui Christ flagelat și batjo-corit de ingratitudinea unor orbi care n-au știut să vadă în ele autenticul mântuitor al lumii, și obține efecte de ma-ximă tensiune emoțională. Sculpturile lui au aerul tragic al sacrificiului voluntar, me-nit să împlinească voința Domnului și vremea timpului. Devastatoare în dimensiunea lor simbolică, pilduitoare în ordine morală, sculpturile lui rostesc adevăruri incomode pentru cei adormiți în confor-tul suficienței. Tulburătoarele lui glose pe tema christică au menirea de a trezi spiritele prin strigătul expresionist al unui lucid care nu evită taina spovedaniei. Prin idee, George Zărnescu se închină, prin viziune vrea să fie ascultat. Expoziția celor trei artiști băcăuani, exemplari prin originalitate, ne sugerează tuturor că nu mai este mult până departe… VALENTIN CIUCĂ