„În municipiul Suceava există foarte multe familii care trăiesc la limita pragului de sărăcie și încercăm să venim în ajutorul lor”, a spus edilul-șef Ion Lungu. Facilitatea se acordă în baza unei HCL care prevede o asemenea înlesnire pentru persoanele de bună credință racordate la sistemul centralizat de termoficare. Măsura a fost luată prima dată în 2005, după ce, din cauza numărului ridicat de facturi restante, Termica a sistat serviciul de alimentare cu agent termic la zeci de asociații de pe raza urbei. În vederea evitării debranșării, numeroși datornici au contractat credite prin care și-au onorat obligațiile financiare către Termica. Banii nu le-au ajuns însă și pentru achitarea penalităților de întârziere, drept pentru care conducerea executivului a venit cu propunerea de anulare a acestora.
În apropierea Paștelui
În apropierea Paștelui, 25 de familii din municipiul Suceava vor beneficia de anularea penalităților la apă caldă și căldură. Suma datorată de acestea, cu titlul de penalități pentru neonorarea la timp a contravalorii facturii către Termica, este de 72,5 mii lei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii