Completul de judecată i-a dat dreptate președintei, suspendând executarea, până la judecarea fondului procesului, hotărârea Colegiului de Conducere a Judecătoriei Vatra Dornei, prin care, în viziunea reclamantei, acesteia i s-ar îngrădi atribuțiile de conducere conferite prin lege. Hotărârea datează din 14 martie și conține 3 puncte: înființarea unor module de lucru care să asigure continuitatea grefierilor în ședințele de judecată (un judecător – doi grefieri; motivată de faptul că numărul grefierilor este dublu față de cel al magistraților, de posibilitatea grefierilor de a cunoaște cât mai bine conținutul dosarelor); schimbarea unor atribuții ale judecătorilor (preluarea Compartimentului de informare și relații cu publicul, precum și a calității de purtător de cuvânt al instanței de către judecător Ilie Cotoman, cu motivarea că domnia sa are experiență substanțială în domeniu, anterior înființând și conducând, la Iași, un ziar regional; preluarea atribuțiilor privind evidența la zi a MO de către un grefier cu studii superioare, pentru o degrevare de unele sarcini a magistraților, raportat la volumul foarte mare de muncă și numărul redus de judecători la această instanță) și accesul neîngrădit al judecătorilor în judecătorie, după orele de program și în zilele libere, tocmai în vederea eficientizării muncii acestora, fără acordul expres al președintelui, cum se întâmplă în prezent.
În procesul celor trei magistrați – și reclamanți, și pârâți, și judecători
Tribunalul Suceava s-a pronunțat ieri, prin Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, în legătură cu procesul intentat „subalternilor” de președinta Judecătoriei Vatra Dornei, Codrina Iosana Martin. Reamintim că pârâții sunt ceilalți doi judecători ai Judecătoriei Vatra Dornei, Ilie Cotoman și Felicia Marian.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii