Nu mai departe de ieri dimineață, la punctul de lucru din Obcini al unei sucursale a unei bănci cu renume în peisajul de gen național, un personaj, de altfel de bună-credință, a vrut să efectueze o plată la casierie. Funcționara de la ghișeu, spre meritul ei, a observat că ceva nu e în regulă cu una dintre bancnote și a oprit operațiunea. Pe fir a intrat, potrivit legii, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, care a constatat falsul. Pe piața suceveană, afirmă surse judiciare, e foarte posibil ca, în momentul de față, să existe un întreg lot de bancnote contrafăcute de 100 de lei. Totul e, stimați suceveni, contrar personajului de bună-credință care a luat țeapă și care este cercetat penal actualmente fără vreo vină, să deschideți bine ochii!… Ca să nu deschideți pe urmă punga sau, Doamne ferește!, din nebăgare de seamă, ușa vreunei celule…
În municipiul Suceava, de câteva zile, au început să apară bancnote false de 100 de lei (1 milion de lei vechi). Deși foarte greu de contrafăcut, fiind realizate pe suport de polimer, în comparație, spre exemplu cu dolarul sau euro, care sunt realizate din hârtie specială, bancnotele românești au intrat în atenția rețelelor de falsificatori.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii