Marius Ursaciuc a anunțat că ținta PNL în Gura Humorului este să obțină victoria în alegeri, chiar din primul tur de scrutin, astfel încât PNL să câștige peste 50% din voturi atât la alegerea primarului, cât și majoritatea în Consiliul Local, urmând ca actualul viceprimar Alexandru Balău să fie reales viceprimar. „Trebuie să învingem, fără să umilim adversarii politici”, a explicat Ursaciuc, care a subliniat că dorește ca în campanie să fie dezbătute programe de dezvoltare a localității. El a mai arătat că oamenii au înțeles că la Primăria Gura Humorului nu se doarme în scaunul de primar și a reamintit că, în ultimii patru ani, dintr-un oraș tern, Gura Humorului a ajuns un punct important pe harta turistică a țării. La rândul său, președintele organizației județene a PNL Suceava, Tiberiu Prodan, a spus că Marius Ursaciuc este unul dintre cei mai buni primari liberali. „Pentru PNL Suceava, Marius Ursaciuc este deja un brand”, a declarat cu mândrie Tiberiu Prodan. Momentul „de glorie” al lansării a fost cel când viceprimarul PD-L al orașului Gura Humorului, Alexandru Balău, a anunțat că va candida din partea PNL pentru Consiliul Local Gura Humorului. Viceprimarul orașului Gura Humorului a spus la lansarea candidaturii lui Ursaciuc că acesta este „un bun dirijor” și că i-a apreciat modul de lucru și de colaborare. „Este omul potrivit la locul potrivit”, a spus Balău despre primarul orașului, arătând că în aceste condiții a decis să se alăture echipei liberale.
Marius Ursaciuc nu se joacă
Primarul în exercițiu al orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a fost lansat în mod oficial în cursă pentru adjudecarea celui de al doilea mandat de edil-șef al urbei. Evenimentul s-a derulat în prezența câtorva sute de membri ai PNL din Humor și a liderilor județeni ai organizației liberale.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii