Marea Britanie laudă România pentru progresele din domeniul protecției copilului

Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la București, excelența sa Robert Burnett, a declarat sâmbătă, la Suceava, că progresele făcute de țara noastră în materia protecției copilului sunt „enorme”.
 

El a spus, într-o conferință de presă, că „România a făcut un progres enorm”, explicând că, din punctul său de vedere, țara noastră a ajuns în punctul în care experiența acumulată îi poate oferi posi-bilitatea să acorde consultanță în domeniu. Ambasadorul a mai spus că există o bună colaborare pe temele privind protecția copilului între România și Marea Britanie, însă a atras atenția că situația evoluează în permanență și că este nevoie în continuare de sprijin reciproc pentru rezolvarea problemelor ce apar. „Tot timpul vom avea ceva nou de învățat”, a conchis ES Robert Burnett.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI