Râs amar

Birocrația sufocă România. Un slogan ce ar putea părea deplasat dacă omul de rând, contribuabilul, nu ar simți pe propria piele acest lucru. Țara noastră, cred, este printre puținele în care stai ca fraierul la coadă să-ți plătești, de bună credință, dările către bugetul local sau cel al statului. Deși numărul de ghișee ale zecilor de instituții spoliatoare a crescut, plătitorii tot trebuie să facă „treișpe-paișpe”, așteptând la rând pentru a-și goli buzunarele. Și de ce? Pur și simplu pentru că una dintre casiere este în concediu de odihnă, iar alta nu îi ia locul. Asta se întâmpla la Primăria Suceava, în plin sezon de aplicare a deducerii cu 10 la sută a impozitelor și taxelor locale, atunci când șirul plătitorilor se întindea pe metri buni.
 

La o instituție socială din municipiul reședință de județ, al cărei nume nu îl dăm, asistații nu puteau obține o viză de urgență, funcționara respectivă având, de asemenea, concediu medical. Colega de birou i-a invitat pe solicitanți să revină peste aproape o săptămână, când, probabil, responsabilul respectiv se va fi făcut bine. Și asta chiar dacă, între timp, din cauza lipsei parafei respective, care în urmă cu un an nici nu era necesară, solicitantul în cauză risca să-și piardă drepturile bănești. Pentru a-și satisface clientela politică, guvernanții, indiferent care sunt ei, inventează proceduri nenumărate și ștampile de tot felul, întrucât, nu-i așa „și gura lor trebuie să mănânce”. De aceea, la un ghișeu se predă-primește hârțoaga, iar la altul, și la încă o coadă, se dau banii sau, după caz, sunt primiți. Iar respectivii bugetari au salarii babane. Nu mai vorbim de primele de concediu și sărbători, dar și de sporurile care mai de care mai haioa-se, de te apucă râsul. Unul amar, bineînțeles!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: