„El citea jurământul lui Ștefan cel Mare și spunea că va sprijini Biserica ortodoxă din Bucovina, iar listele lui (de candidați, n.r.) sunt pline de oameni din alte culte”, a afirmat președintele PSD Suceava. Dl Mîrza i-a transmis dlui Flutur că la Consiliul Județean este de făcut „muncă reală, concretă” și nu doar declarații critice. „El a demonstrat că nu face nimic”, a spus dl Mîrza, care a arătat că dl Flutur nu a dovedit că ar fi avut realizări la Direcția Silvică, ca senator de Suceava sau ca ministru al Agriculturii. „Este acuzat că a degradat agricultura românească cu minciuni la Bruxelles și în țară”, a mai adăugat președintele PSD Suceava. Pe de altă parte, dl Gheorghe Flutur, a declarat că dl Gavril Mîrza trebuie să se uite, înainte de a face astfel de declarații, în oglindă, pentru că înaintea alegerilor din 2004, PSD a împroprietărit, prin OUG, cu 90.000 de hectare de pădure, iar după șase luni, parlamentarii PSD au făcut cerere la Curtea Constituțio-nală „ca să li se ia pădurea”. „Nu are cădere morală Gavril Mîrza și PSD să judece pro-blema proprietății, pentru că nu au nimic în comun cu proprietatea”, a spus dl Flutur. El i-a reamintit dlui Gavril Mîrza că a fost inițiatorul Legii 247/2005 de retrocedare integrală a proprietăților, în timp ce socialiștii au restituit proprietatea cu țârâita, de fiecare dată în prag de alegeri. „Majoritatea foștilor proprietari și-au redobândit proprietățile, iar în cazul Bisericii din Bucovina a apărut problema juridică cu privire la Fundația Fondul Bisericesc”, a afirmat dl Flutur. El a arătat că pentru deblocarea situației a avut mai multe întâlniri la nivel înalt cu reprezentanți ai Bisericii și ai Guvernului, iar în toamna anu-lui 2006, personal, în prezența acestora a inițiat un proiect de ordonanță pentru recunoașterea Fondului Bisericesc ca fundație de utilitate publică. „Au fost lucruri care au depins de mine și le-am demarat, dar Guvernul pe care Gavril Mîrza și PSD îl susțin le-a blocat”, a mai spus senatorul PD-L și a subliniat că atunci când a inițiat Legea 247 a fost convins că Biserica va primi pădurea. „Problemele juridice apărute pot fi soluționate prin recunoașterea Fundației Fondului Bisericesc, iar eu personal, rămân consecvent cu privire la faptul că proprietatea trebuie restituită celor în drept”, a conchis dl Flutur.
Președintele PSD Suceava, dl Gavril Mîrza, l-a acuzat, miercuri, pe senatorul Gheorghe Flutur, de „fariseism, tupeu și nerușinare”, când reia promisiunea privind retrocedarea pădurilor Fondului Ortodox Bisericesc al Bucovinei, în timp ce dl Flutur susține că dl Mîrza nu are căderea să vorbească de proprietate. Dl Mîrza a spus, într-o con-ferință de presă, că dl Gheorghe Flutur are „o atitudine obraznică” și că a ajuns ca „prin tupeu și nerușinare” să spună că este preocupat de retrocedarea pădurilor Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina după ce a putut să rezolve această problemă și nu a făcut-o.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii