În pregătirea „celei mai ample acțiuni de curățire a apelor românești”

Campanie de recrutare de voluntari

Ea începe astăzi, la Vatra Dornei, și va ajunge pe 20 martie la Focșani
“Verde 003”, important proiect ecologic românesc, declanșează o campanie de recrutare de voluntari. Prima etapă a proiectului din acest an își propune să recruteze, în perioada 11-20 martie a.c., 500 de voluntari din 9 localități de pe maluri de râuri din Moldova – Vatra Dornei, Bicaz, Piatra Neamț, Buhuși, Bacău, Adjud, Mărășești, Focșani – sub sloganul “Să fie limpede!”.
 

“Sunt eligibili elevii de liceu sau studenții cu vârsta până la 22 de ani, persoane care conștientizează problemele de mediu și importanța implicării în proiecte de voluntariat”, am fost informați printr-un comunicat din partea Asociației “Tășuleasa Social”. Conform programului asociației, astăzi, de la ora 14, campania începe la Casa de Cultură din Vatra Dornei. Voluntarii vor fi instruiți în luna mai, iar în luna iunie va fi demarată “cea mai amplă acțiune de curățire a apelor desfășurată până acum în România”, ne-a informat Ana Szekely. “Trebuie să conștientizăm că un brad controlează o tonă de apă, tăierea a 300 de brazi înseamnă 300 de tone de apă care vor ajunge necontrolat într-o albie și vor putea provoca dărâmarea multor case”, ne-a transmis Alin Uhlmann Ușeriu, președintele asociației, cu precizarea că “noi nu plantăm doar copaci, ci și idei de implicare a oamenilor în protejarea naturii”. Lansat anul trecut, proiectul “Verde 003” se ocupă, pe o perioadă de 3 ani, de cursurile de apă Dorna, Bistrița, Siret, până la Dunăre, având 3 dimensiuni: “educație, ecologizare și împădurire”. Proiectul este administrat de Coca-Cola HBC România și asociațiile “Tășuleasa Social” și “MaiMultVerde”. Anul trecut, la acțiunile sale din Călimani, au luat parte, în calitate de voluntari, inclusiv președintele Traian Băsescu, vedete, ziariști care au reîmpădurit un versant defrișat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI