Poeta

,,Pomii cei tineri în dimineața de Marte /unii lângă alții au stat să se roage – /frunțile lor străluceau inspirate deasupra pământului încă’n zăpezi. //Și’n aerul în care nu erau sboruri, /pomii ale căror umbre nu se născuseră, /cântau un imn pentru viață, /ca niște oameni goi și frumoși ei cântau…” Când mi se face dor de poezie adevărată, recitesc poemele Magdei Isanos. Cea mai profundă poetă a literaturii române, cum o numea Nicolae Manolescu, onorează cu numele ei festivalul de la Udești și numeroasele spirite alese care au binecuvântat acest colț de lume se bucură, valorile lor recunoscându-i valoarea. Mai mult, unic în peisajul cultural al României, festivalul celebrează în titulatura sa, ,,Magda Isanos și Eusebiu Camilar”, unul din marile cupluri ale iubirii din literatura noastră.

 

„Poetă excepțională”, ca să cităm iar din Nicolae Manolescu, ,,o poetă dintre acelea pe care prezentul nostru istoric le aduce din ce în ce mai rar”, ca să-i dăm cuvântul și lui Ion Caraion, Magda Isanos, născută primăvara și plecată dintre noi în primăvara vieții, închide în amintirea și creația sa ceva din miracolul anotimpului. Puterea de a regenera încrederea în dragoste, în bunătate, în frumusețe. Și în poezia adevărată. Adică, în Poezie. ,,Vijelioase flori, din pământ aburind, /ca niște strigăte cresc, saltă zâmbind. /Care e vrerea lor gingașă-n vreme? /Noaptea-n grădinile mari nu se vor teme? //Însă-n mijlocul lor, bolnav de vis, /ochiul lui Dumnezeu șade deschis… /Haina lui mirosind a ierburi și cer – /fără să știe orașul de piatră și fer”.