Confruntând cele două versete și constatând flagrantele inadvertențe în ele, sufletul meu se cutremură, întrebându-se: – Mai pot crede de-acum înainte, cum credeam din fra-geda-mi pruncie, că Biblia a fost scrisă sub nemijlocita dic-tare a lui Dumnezeu? I se poate atribui Atotputernicului, A-toateștiutorului eroarea de-a uita ce-a scris în cap. 90, când descria același eveniment în cap. 22? Este exclus. Atunci și acolo, în pădure cu vitele la păscut, sufletul meu a fost pus la grea încer-care, dar din această drama-tică încercare CREDINȚA s-a delimitat de CREDULITATE! „Demult a lumii vorbe eu nu le mai ascult /Nimica-i pentru mine ce pentru dânsa-i mult!” Evanghelistul Luca poves-tește în „Faptele apostolilor” despre convertirea apostolu-lui Pavel – agent al Danhe-drinului (un soi de Securitate sau Tribunal Penal la vechii evrei) – era spaima creștinilor, cum era de altfel Securitatea noastră până de curând. Și povestește Luca: Într-una din zile încalecă Saul pe un cal buiestru (pe atunci încă nu erau dube negre cu care ve-neau noaptea securiștii să ne ridice din paturi) și, escortat de „băieții cu ochi albaștri”, porni spre Damasc. Pe drum, deodată, pe la amiază, îl în-vălui o lumină cerească strălu-citoare și o voce bubuitoare îl apostrofă: Saule, Saule, de ce mă prigonești? Eu sunt Ii-sus!… Scoală-te (era căzut de pe cal) și du-te la Damasc, unde îți voi transmite instruc-țiuni. Și Saul se conformase fără crâcnire, deși avea asupra sa „scrisori către sinagogile din Damasc, să-i ducă legați la Ie-rusalim pe unii care umblă pe calea credinței” (F.A. 9:2). Deși avea ordin ferm din par-tea marelui preot, deși nutrea o ură furibundă pe ucenicii Domnului, Saul se transformă brusc în Pavel și devine cel mai zelos propovăduitor al crești-nismului, dar: „Toți cei ce-l ascultau rămâneau uimiți și ziceau: nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim prin-tre cei ce chemau numele a-cesta și n-a venit el aici ca să-i ducă legați înaintea preoților mai de seamă?” (F.A. 9:21). Ne întrebăm și noi cu ace-eași uimire despre câte cineva, despre care știm ce-a fost când-va, iar acum ne predă lecții de capitalism și democrație! Fără îndoială: cu apostolul Pavel s-a petrecut o minune, un miracol, un fenomen uimi-tor, surprinzător, inexplica-bil, că altfel n-ar fi renunțat el la o funcție de demnitar, ca să-mbrățișeze o carieră atât de riscantă, știind că pentru ea o va plăti cu capul! Tot cu uimire mă-ntreb: de ce Domnul l-a preferat pe „securistul” Saul?… „căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă numele meu îna-intea Neamurilor” (F.A. 9:15). Dar dragostea nețărmurită pentru Cristos și pentru uce-nicii Domnului, ce le-a cu-prins din momentul acela? Dar dorința fanatică de ați jertfi propriul trup în numele Lui? Toate acestea și altele asemănătoare sunt taine eterne. „Ne-nțeles rămâne gândul /Ce-ți străbate cânturile /Zboară vecinic, îngânându-l /Valurile, vânturile.” De 47 de ani aștept să mi se reveleze cel mai însemnat vis profetic, al cărui mesaj era proiectat să se împlinească peste 2 ani de la data visării, vis ce se împlinise întocmai și la termen, dar taina ce mă frământă de-atunci întârzie să mi se deslușească. De ce n-am fost lăsat să mor sau să mă omor atunci, în anul 1960, când mă aflam muribund prin-tre muribunzii din Spitalul Salcea – Balta Brăilei, când mureau în jurul meu „bandi-ții” ca muștele de insecticid?! În preajma Conferinței la nivel înalt de la Paris, din anul 1960, unda destinderii în re-lațiile internaționale se propa-gase și printre saivanele „gu-lagului” din Balta Brăilei. Ca urmare, muribunzii nu mai erau aruncați în gropi comune, ci erau expediați la tratament în Spitalul Văcărești. În con-voiul cu acești muribunzi mă aflam și eu. După 6 luni de tra-tament intensiv îmi reveni-sem. În toată această perioadă de spitalizare eram animat de sentimentul eliberării. Dulci iluzii… „Cum mângâie dulce, alină ușor /Speranța pe toți muri-torii! /La cel ce carcere plânge amar /Și blestemă cerul și soarta, /La neagra-i durere îi pune hotar /A lumii paranimfă – moartea”. Când, la externare, mi-am data seama că nu-i nici gând de eliberare și că mă duc îna-poi la Stoenești, brusc îmi ră-sărise ideea salvatoare: SI-NUCIDEREA! După doi ani de muncă silnică mă săturasem să mai tot sper, mai ales că-n față mai figurau încă 8 ani, din cei 10 ani de condamnare și ci-ne știe ce le vine ăstora pe chelie… Eram hotărât să-mi pun capăt zilelor, dar nu-nainte de a-i ucide pe cei care m-au adus în această stare. Și ce puteam face? Îmi tot frământam creierii și numai nu-mi venea inspirația. Și într-o noapte pe la două – nu știu ce-a fost – vis sau vedenie? – nici unde mă aflam nu-mi era destul de clar, dar mi-era limpede că dorm pe spate și deși, în realitate, dea-supra mea se aflau 3 paturi de fier suprapuse până în vârful saivanului fără tavan – în vis mi-apăruse imensul cer, din înălțimile căruia cobora spre mine o icoană luminoasă, proiectată pe un nor negru și volburos. Nu era icoana fecioarei Maria, ci a acelei Marii care mă vrăjise de mic copil, a cărei vrajă se spulberase, tot în mod miraculos, în preajma arestării mele; încruntată, cu pumnul drept ațintit spre mine, se răsti Maria mustrător: – Nu ți-am zis că vei face 4 ani? Brusc mi se schimbase imaginea, derulându-mi-se filmul unui vis anterior, dina-intea pronunțării sentinței, de prin august 1958, când încă mă aflam în anchete în arestul Se-curității la Botoșani. Uitasem complet acel vis, că nu cre-deam în profeția viselor. Îmi pierdusem și credința în Dumnezeu. Și iată visul: Coboram scările unui im-pozant imobil și, instinctiv, mă-ntorsei cu privirea în spa-te: era Maria – îndoliată și-n-lăcrimată… „Era în trista ei privire /Atâta jale și iubire /Și atât de mult regret…” Fără a rosti vreun cuvânt, ea mi-a înmânat un bilețel din foaie cu pătrățele, pe care scria cu pixul albastru: 4 ani. Mă uitam la bilețel, cu dimensiuni 5 x 1,5 cm, în care m-au frapat ondulațiunile scrisului; mi-am dat și o explicație: o fi scris-o pe-o scândură nege-luită!? Acesta a fost visul derulat în reluare, dar concomitent am simțit că trece un fior prin mine și atunci am șoptit: voi scăpa! Și m-am trezit. Oo, ce veselie pe mine! Peste 2 ani voi fi liber!… (Va urma) VASILE REPTA
Comentarii