Veneția

Eram elevă la liceu când am citit, prin 1966, în revista ,,Contemporanul”, apelul adresat de un intelectual român pentru sprijinirea lucrărilor de consolidare a Veneției (a falnicei Veneții) amenințată să fie înghițită de lagună. Apelul se încheia cu deschiderea unei liste de subscripție și cu suma donată de semnatarul apelului. Douăzeci de ani mai târziu, ansamblul artistic din Cajvana, condus de inimosul profesor Gheorghe Pâțu, obținea medalia de aur și trofeul unui reputat festival de folclor din Gorizia, pentru autenticitate și calitatea interpretării.

 

Câștigătorii, fără excepție, au preferat ca lirele incluse în premiu să fie cheltuite pe o vizită la Veneția, mulțumindu-se să ducă la Cajvana orgoliul de-a fi fost cei mai buni și să bea la căminul cultural cu fami-liile și consătenii șampanie din cupa-trofeu. Nu știu câte nume de români s-au adăugat acelei liste de subscripție în 1966, dar în 1986 ea arăta cum o văzuse Thomas Mann – ,,pe jumătate basm”. Căjvănarii, care au aruncat atunci un bănuț în apele ei enigmatice, mai mult s-au supus obiceiului, decât nădejdii vreunei reîntoarceri. Și cu toate acestea, industria hotelieră a Veneției se sprijină acum și pe mâna de lucru a destui suceveni. Doar că astă toamnă, adresându-mă unei agenții de turism, am fost sfătuită să ocolesc Veneția: ,,indiferent ce pachet de servicii ați achiziționa, ați fi tratată ca româncă, nu ca turistă”. Așa că gândindu-mă la toate, nu pot să nu mă bucur că România este invitat special în lagună, la celebrul carnaval al Veneției care începe săptămâna viitoare.