PD-L crede în reușita sa în alegeri

Vicepreședintele PD-L, dl Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că victoria PD-L la viitoarele alegeri locale „nu vine din cer”, arătând că membrii partidului vor trebui să se implice și să muncească intens pentru ca partidul să obțină majoritatea voturilor.
 

Dl Flutur a spus, într-o conferință de presă, că pentru câștigarea viitoarelor alegeri, PD-L își structurează organizațiile și grăbește procesul de unificare, astfel încât, până la sfârșitul lunii ianuarie, să fie constituite toate structurile locale ale partidului. El a arătat că fiecare candidat de primar al PD-L va trebui să prezinte minim trei proiecte pentru localitatea unde candidează, subliniind că în viitor primarii trebuie să promoveze proiecte și să obțină finanțări atât locale, cât și din fonduri structurale. Dl Gheorghe Flutur și-a exprimat speranța că alegerile locale vor fi organizate la termen, arătând că PD-L va fi pregătit pentru acest scrutin. „În timp ce unele partide se pregătesc să gestioneze eșecul, prin amânarea sau devansarea alegerilor, noi ne pregătim să câștigăm aceste alegeri”, a spus dl Flutur. El a arătat că, în prezent, PNL și PSD încearcă să stabilească cea mai bună poziționare pentru a câștiga mai mult la alegerile locale, chiar modificând legislația. Dl Gheorghe Flutur a mai spus că adversarii politici ai PD-L sunt PSD și PNL și a precizat că pentru funcțiile alese indirect în administrația locală PD-L se va baza pe forțele proprii. „Sperăm să facem singuri această majoritate”, a spus dl Flutur. El a arătat că în județul Suceava PD-L își propune să câștige jumătate din numărul de primari și conducerea CJ Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: