75

Un bun amic de-al meu, poet în ambulatoriu literar autodenumindu-se, cu care am apus un vin cu ocazia… prilejului sărbătorilor de iarnă (așa spune pezevenghiul, și mai spune că „vinul apune și n-avem o amforă!”), m-a întrebat așa, dintr-o dată, sărindu-mi la beregățile intelectuale, de parcă i-aș fi luat amanta într-o viață anterioară, ca să mi-o fac nevastă cu acte în regulă în viața asta: „Bă, ce-ai face tu dacă ai avea, să zicem, 75 de milioane pe lună salariu? Bugetar, mă refer, dacă ai fi, iar statul te-ar plăti cu hârdăul ăsta de bani? Ai tu față de atâta bănet? Te-ai pune în slujba cetățeanului de rând, a plătitorului de taxe și impozite de pe urma căruia papi leafa cu linguroiul? Cum fac atâția onorabili slujbași din ziua de azi?”

 

„De-aiurea, onorabile, nu numai că m-aș pune, dar aș pune și o sumedenie de borduri, de pavele și asfalturi prost făcute, aș face sărbători peste sărbători ale orașului, a lu’ tata mare, a lu’ bunica, a lu’ frățica, chestii din astea! Scumpe în draci, să simtă omul că e băgat în seamă și că nu iau salariu pe degeaba! Aș ieși frumos la televizor, aș ține conferințe de presă în care aș vorbi despre nimic, aș behăi chiar și în versuri, dar mai ales în proiecte. Tot ceea ce fac și ăștia.” Un purcoi de invective și imprecații s-a abătut ulterior asupra bietei mele căpățâni, din profitor, șnapan, șpăgar, șmenar, ipocrit și mai ales politician convivul nemai-scoțându-mă. N-am mai știut pe unde să scot cămașa, așa că l-am întrebat fulgerător: „Da, dar tu te-ai scula la patru jumate dimineața, să-ți prinzi rând, cum fac atâția, ca să plătești mai devreme, cu o infimă reducere, taxele și impozitele din care îmi iau eu 75 de milioane salariu?”. A belit niște ochi de primadonă ofticoasă la mine, scuturându-și o mână pe lângă o ureche, în sensul că sunt tra-la-la. Și-atunci de ce mă faci pe mine politician, nene?