Ca să se vadă și să se știe cât de unguri au fost secuii, lăsând la o parte toate documentele medievale care-i separă, vom spune că între unguri circulă și astăzi o zicală: „Secuiul s-a… (l-a murdărit cu fecale) pe ungur”, ceea ce poate constitui un imbold pentru capra râioasă ca să-și țină coada-n sus. Cât de unguri sunt secuii când, în vremea răscoalei de la Bobâlna din 1437, se încheie o înțelegere, o alianță între unguri, sași și secui, numită „Unio trium nationum”, unirea celor trei națiuni, intrată în istorie cu numele de „Masa cu trei picioare”, îndreptată împotriva românilor, declarați venetici, tolerați și lipsiți de „națio” (de nobilime, dar și de origine nobilă!).
După acea țară, în care românii erau slugi, lipsiți de cele mai elementare drepturi, plân-ge Marko Belo. Nu se mai știe și nu se mai vorbește despre suferințele de neînchipuit îndurate de românii din Transilvania din partea celor trei națiuni: deposedarea de pământul obținut prin defrișare, curățare și pregătire pentru arat și semănat, obligația de a munci pe moșia nobililor a capului familiei, a so-ției și copiilor trecuți de 18 ani, aplicarea de pedepse barbare pentru delicte minore, interdicția de a se apropia mai mult de o bătaie de pușcă de satele și orașele săsești și ungurești, inter-dicția de a purta arme, de a purta cămăși și pălării mai scumpe de un florin. Nu mai vorbim de insultele, desconsiderarea, umi-lirea la care erau supuși în tot locul și în tot timpul. Să spunem că nobilii unguri au prelungit până în epoca modernă vechiul „drept” feudal al primei nopți, prin care fetele iobagilor erau siluite și violate de stăpânul locului. E de mirare că țăranii ro-mâni își mai făceau dreptate singuri: aplicau purificarea prin foc sau puneau în furci pe nobilul iubăreț? Cât au avut de suferit românii din tot arealul românesc dacă acest procedeu de purificare prin foc a fost aplicat unor minoritari care ne fac rău nume în Europa și care era mai mai gata să se aplice de către românii din Basarabia asupra găgăuzilor? Plânge Marko Belo că și-a pierdut țara în 1526? Care țară? Vina pentru înfrângerea dezastruoasă de la Mohacs aparține exclusiv celor care aveau dreptul să poarte arme, între care și secuii. Acești privilegiați îngâmfați au confundat armata tur-cească comandată de un sultan, cunoscut sub numele de Soli-man cel Mare (Soliman Magnificul) cu țăranii lor de pe domenii, dezarmați și cu capul plecat. În urma luptelor de la Mohacs, acea Ungarie medievală a fost ștearsă de pe hartă: părțile de nord și vest au fost luate de la habsburgi, centrul cu Buda și su-dul a fost transformat în pașalâc turcesc (țară turcească), iar Transilvania, datorită și unui nobil de origine română – Ștefan Maylat –, a fost transformată în principat autonom, vasal sul-tanului, la fel ca Moldova și Țara Românească. În noile condiții, secuii, strâmtorați în drepturile lor de către principii din familia Bathory, își îndreaptă atenția spre domenii din Țările Române, spre Mihai Viteazul, așa cum făcuseră și pe vremea lui Ștefan cel Mare. Ei, secuii, știu foarte bine ce în-seamnă „pasatul unguresc” cu care s-au fript de atâtea ori și, cu toate acestea, acum, pentru un cazan cu gulaș, paprikat din bel-șug, își zic unguri. Să nu ne mirăm. Și țiganii de la noi și-au luat numele stăpânilor și-i cheamă pe mulți Stănescu! Stăpânirea habsburgică (1699-1918) le-a recunoscut vechile drepturi, dar în acel imperiu multinațional, unde stăpânii erau minoritari, secuii ocupau o poziție de margine, izolată. Să le amintim secuilor și lui Marko Belo că, după dualismul aus-tro-ungar (1867-1918), secuii numeau țară România. Spre Ro-mânia aceea înapoiată, înțesată de valahi ciobani, se îndreptau ei ca să-și câștige traiul zilnic. Pentru acei secui, Budapesta și Viena erau foarte departe față de Iași și București. Pe la curțile boierești din Moldova își trimiteau secui fetele ca să fie slujnice și menajere, iar băieții să slujească „în țară” ca să-și facă un rost. O asemenea menajeră au avut boierii din familia Sterian (Filipeni – Bacău), luată în căsătorie de învățătorul Gh. Postoiu, care mai trăia prin 1950 la Piatra Neamț. Spre deliciul celor de astăzi trebuie să spunem că Gh. Postoiu, învățătorul tatălui meu, își alinta soția cu numele de „Arpad” (Ce să mai spunem despre ceea ce istoria înregistrează sub numele de ceangăi? Că aceștia, în marea lor majoritate, sunt români secuizați și catoli-cizați, iar astăzi sunt revendicați ca unguri de o propagandă un-gurească fără teamă și fără rușine. Cine nu crede, să citească „Originea ceangăilor din Moldova” de Dumitru Mărtinuș, ieșit din rândurile celor numiți impropriu ceangăi. Se invocă sărăcia din Secuime? Se vrea pădurea, pământurile și steagul? Le au pe toate! Pădurile au fost tăiate și trimise în Ungaria, după cum bine știu șefii UDMR-ului, care de 17 ani guvernează în Româna, s-au îmbogățit sărăcindu-i pe cei care i-au ales. Acum așteaptă să intre și în Parlamentul European ca să aducă deservicii României, țara care le-a fost oferită generos și care nu merită să fie spurcată, subminată, terfelită și dezbinată de cei cărora le umblă prin cap fantasmele hungarismului. Îmi fac datoria și le spun oamenilor politici români să se țină bine în șaua motocicletei, să nu se culce pe-o ureche pe axa Constanța – București – Covasna în speranța că-i apără UE și NATO. Încă o dată vă spun să priviți cu ochii minții ce se întâmplă în Kosovo și în Transnistria.
Comentarii