Reuniuni ale medicilor scriitori și publiciști

Sâmbătă, 10 noiembrie 2007, Societatea Medicilor Scriitori și Publiciști din România (S.M.S.P.R.) a organizat a VI-a Conferință Națională în sălile Fundației “Victor Babeș” din incinta Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale din București. Lucrările au fost precedate de Simpozionul “Ion Cantacuzino, spirit universal, medic savant, creatorul Școlii Naționale de Microbiologie și Medicină Experimentală, publicist și mare om de cultură.”

 

Dimineața, la ora 9,00, a avut loc în holul de onoare al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București dezvelirea plăcii memoriale “Ion Cantacuzino”, după care cei aproape 100 de membri ai SMSPR prezenți au participat la vernisajul expoziției Cenaclului de Arte Plastice al Medicilor “Ion Țuculescu”, cu o existență de 52 de ani, condus de doamna dr.Suzana Bantaș. În mijlocul celor peste 30 de tablouri ale expoziției se aflau două imagini parcă știute: sub chipul deosebit de frumos al unei femei tinere era scris “Magda Isanos”(1916-1944), poetă de mare talent, iar alături, chipul scriitorului udeștean Eusebiu Camilar(1910-1965) ,soțul poetei. Întâlnirea cu cei doi m-a emoționat pentru că îi consideram de-ai mei. În 1951-1952, aflându-mă elev la Câmpulung Moldovenesc, am participat la o întâlnire cu Eusebiu Camilar în sala de fes-tivități a Institutului de Silvi-cultură, câțiva ani prezent în peisajul orașului; am citit de îndată, în urma acestei prime întâlniri cu un scriitor, ro-manele sale Negura și Pră-pădul Solobodei, titluri im-portante atunci în lectura mea de școlar. Am urcat apoi la etaj, în sala destinată simpozi-onului “Ion Cantacuzino”, ca-re a fost amplu prezentat de prof. dr. C.D.Zeletin, un re-numit om de cultură și un dis-tins orator, și de vice-pre-ședintele societății, dr. Cor-neliu Bogdan, participant la Congresul Mondial al SMSP care a avut loc recent la Bu-dapesta, unde dr. Bogdan a prezentat comunicarea “Un dialog posibil-imposibil” care a stârnit un viu interes. Tema congresului de la Budapesta a fost “Comunicarea umană”. După aceea, simpozionul a in-trat în toate drepturile, aflând pe rând că Ion Cantacuzino, singurul băiat între șapte surori, la vârsta de numai 8 ani citea în elină și latină, iar la 16 ani era student la Paris. Iubitor de natură cunoștea o-pera lui Ch.Darwin, E. Ha-eckel, dar și pe cea a lui Go-ethe. Desena foarte frumos, cânta la pian, scria compoziții muzicale. În orașul- lumină s-a împrietenit curând cu tâ-nărul Romain Rolland la clasa de filosofie, cel care a luat pre-miul Nobel pentru literatură în 1915, dar și cu alți tineri progresiști din domeniile literelor și artelor plastice, impresioniști sau simboliști. La 18 ani citea în original pe Shakespeare, dar îi era aproape și poetul V.Alecsan-dri; cu D. Voinov, P.Bujor, ambii de orientare socialistă, se întâlnea la cofetăria “Vol-taire”. Mama sa îl voia jurist, dar tânărul student prefera biologia, încât in 1883, la vâr-sta de 20 de ani, se înscrie la medicină, probabil și după ce l-a cunoscut pe Ilia Mecini-kov, microbiolog rus, unul din fondatorii microbiologiei și imunologiei moderne, pre-miat Nobel pentru medicină în 1908. După terminarea studiilor medicale în Franța, fără a re-nunța la muzică și arte plas-tice, domenii în care devenise un critic apreciat, se întoarce în țară convins că “are o dato-rie față de poporul său”; a renunțat la postul de medic-șef al orașului Marsilia, care avea grave probleme epide-miologice. I.Cantacuzino făcea parte dintr-o familie celebră, cu o-bârșie domnească, Ioan al VI-lea Cantacuzino fiind acum câteva secole unul din îm-părații bizantini (1341-1355). Familia sa era înrudită cu familiile Cantemir și Brân-coveanu, dar nu-i plăcea să i se adreseze cineva cu ape-lativul “prințe”. S-a implicat total în organizarea sanitară din România, elaborând o lege sanitară modernă care îi purta numele, dar a înființat și Institutul de Seruri și Vac-cinuri din București. În 1926, în orașul elvețian Brig, e ac-cidentat grav de un tren, su-ferind cumplit vreme de un an de pe urma fracturilor mem-brelor inferioare; suporta du-rerile ascultând muzică cla-sică, îndeosebi compozițiile wagneriene care în Franța nu fuseseră agreate. După ce s-a redresat în urma nefericitului accident a contribuit mai de-parte la europenizarea țării sale pe linie franceză, oferind Parisului primul contact major cu arta plastică a pictorilor români, pentru care a orga-nizat o expoziție menținută (lucru rar) două luni. Familia sa a inițiat strângerea fon-durilor necesare cumpărării unei viori Stradivarius pentru tănârul GeorgeEnescu după triumful parizian al acestuia, în 1898. În 1906 fondează re-vista “Viața românească”, împreună cu tinerii socialiști, el fiind în fond un om bogat, dar liberal de stânga. În Pri-mul Război Mondial, când toată țara era refugiată la Iași, a studiat intens tifosul exan-tematic, boală a mizeriei de război, tuberculoza și scarla-tina, după ce se afirmase în 1913 în războiul balcanic, în combaterea epidemiei de ho-leră, experiența aceasta fiind concretizată în sintagma “ma-rea experiență română”. Sa-vantul Cantacuzino, prezent în laborator, în spital cât și în viața socială, a găsit resurse pentru studii imunologice (“Problema imunității la ne-vertebrate”,1923), dar și pen-tru înființarea “Revistei ști-ințelor medicale” și a “Archi-ves roumaines de pathologie experimentale”. Savantul era deosebit de generos, ajutându-i financiar și nu numai, pe toți cei care-i cereau sprijin, dar mai ales pe studenți. Remarcând talentul la desen al unuia din laboranții săi, l-a trimis la studii în Fran-ța; este viitorul mare pictor mehedințean Dumitru Ghiață. De fapt, Cantacuzinii sunt cei care au inițiat „stilul brânco-venesc” în artă și tot ei au fondat Spitalul Colțea din Bu-curești, care e știut azi doar sub numele celui care a oferit terenul pentru construcția sa. I.Cantacuzino a fost o vreme ministru al Sănătății, dar pre-fera ca formulă de adresare numai apelativele “dle profesor” sau „dle doctor”. Acest mare medic moare în 1934, în mod stupid, în urma unei penumonii contractate pe un frig cumplit la înmormântarea politicianului I.Ghe.Duca asasinat de Garda de Fier pentru orientarea sa franco-engleză. A fost o personalitate com-plexă, un medic și un cer-cetător erudit, prieten al ar-telor și artiștilor, colecționar rafinat, un om generos. Poetul Tudor Arghezi, cunoscut pentru medicofobia sa, pe I.Cantacuzino l-a apreciat sincer pentru generozitatea-i cunoscută, i-a dedicat chiar două poezii și a afirmat că “a fost un model cultural român”, a-preciere pe care o citim în spiritul convingerii noastre că “dimensiunea cultural romîneascâ rămâne atuul nostru în fața lumii”, câtă vreme în alte sectoare ne afirmăm mai greu. La moartea lui Cantacuzino, N.Iorga spunea că “fără marele savant cultura românească va fi mai săracă”; și unul și altul au militat pentru emanciparea poporului român și prin universitățile culturale populare în genul celeia de la Vălenii de Munte. Următorul congres al Societății Mondiale a Medicilor Scriitori și Publiciști, care la Budapesta a inclus și Societatea Română, va avea loc la Dresda; dr.C. Bogdan a propus ca temă “Toleranța și solidaritatea”, dar țara-gazdă are libertatea să aleagă și o altă temă. Dr. IOAN IEȚCU, membru al S.M.S.P. din România