Șefului staff-ului de campanie al PLD Suceava, deputatul Romică Andreica, a declarat, marți, că în opinia liberal-democraților balonul este un element de campanie electorală de impact și inedit în același timp. „Balonul va fi amplasat și în celelalte orașe și municipii din județ. În localitățile respective am depus cereri de autorizare la primării, ceea ce înseamnă că nu acționăm împotriva legii”, a ținut să precizeze Romică Andreica. Afirmația vine după ce primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că PLD a pus un banner pe Hotelul Bucovina cu o zi mai devreme de începerea campaniei electorale și fără a deține autorizație. Romică Andreica și-a exprimat marți nemulțumirea față de gestul unor adversari politici de a înlătura bannere ale PLD, care în opinia acestuia erau amplasate cu res-pectarea normelor legale. „Regretăm astfel de manifestări pe care le considerăm incali-ficabile”, a spus liberal-democratul. El a mai adăugat că PLD își continuă campania în forță la nivelul județului, menționând că la fiecare întâlnire electorală nu lipsesc pre-ședintele PLD Suceava, Dumitru Pardău, și președintele executiv al partidului, Gheorghe Flutur.
Un balon de culoare portocalie cu o înălțime de circa 20 de metri pe care sunt imprimate chipurile liderilor PLD, Theodor Stolojan și Gheorghe Flutur, și sloganul „Dacă e Europa, Stolojan să fie” va fi „plimbat de ici colo” prin județ de către liberal-democrații suceveni în cadrul campaniei electorale. Balonul electoral staționează în momentul de față pe esplanada Casei de Cultură din municipiul Suceava, însă va fi mutat în toate zonele județului.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii