Politețea în școală, în mare suferință

Elucidarea problemei politeții (fr. politesse) în școală este indisolubil legată de felul în care ne apare elevul și atitudinile comportamentale ale acestuia. Politețea este un mod de comportare care se caracterizează prin respect și amabilitate, bună-cuviință în relațiile dintre elevi, dintre elevi și profesori, dintre elevi și părinții acestora. În acest sens, se folosește pronumele de politețe în semn de respect, prețuire, stimă, cinste față de persoana căreia elevul i se adresează. Din păcate, situația în școală nu e roz și se constată multă dezordine, mulți elevi confundând libertatea democrației câștigată după ’89 cu libertinajul.

 

Procedând la tratarea acestui su-biect deosebit de important, pornesc de la următoarele idei: 1. Nimic nu există în psihologia elevului care să nu fie influențat și condiționat de profesor în școală; 2. Nimic nu există în școală care să nu aibă corespon-dențe, componente și implicații asupra elevului. Conform primei idei, profesorul participă la construcția, funcționarea și dezvoltarea proceselor psihice ale elevului și, prin aceasta, devine sursa umanizării, a culturalizării și inte-grării elevului în seturi și valori spiri-tuale. Elevul nu este însă un produs direct al școlii, ci și al familiei și so-cietății. Conform celei de a doua idei, școala înseamnă mediu, civilizație, cultură, educație, adică o serie de procese și produse externe, obiec-tivate, care trebuie să se exercite asupra elevului și să fie asimilate de acesta pentru a duce la anumite re-zultate de esență educațională. Elevul nu este deci numai un rezultat, ci și un teren inițial, un summum de con-diții interne, în devenire ca ființă so-cială, și care constă în prelucrarea, transformarea și reelaborarea a-cestor premise sub acțiunea pe-netrantă a „laboratoarelor” școlii. În formarea politeții la elevi pot fi incluse următoarele aspecte: > tră-săturile psihice formate la elev în ca-litatea lui de exponent al școlii, vârsta, sexul; particularitățile ma-nifestării tuturor componentelor psi-hologiei individuale – trebuințe, in-terese, voință, sentimente, dis-poziții, convingeri, deprinderi, a-tracții – în colectivul clasei, al școlii; > procedeele de comunicare și de in-fluențare psihosocială ale elevilor înăuntrul grupurilor și a grupurilor între ele; particularitățile mecanis-mului motivației conduitei elevului în clasă și în activitatea acestuia în diferite grupuri; > particularitățile me-canismului psihologic al reflectării mediului școlar și al influențării lui de către membrii clasei și ai școlii; le-gile conduitei de grup și colective; > legile dinamicii și formării psiholo-giei școlare a diferitelor clase de elevi. Activitățile din școală pot cuprin-de multiple implicații de psihologie ale elevilor. Folosind variate metode de cercetare directe (observația și convorbirile) și indirecte (studiul fi-șelor psihopedagogice), profesorul poate izbuti să adune un bogat material privind condițiile de existență ale elevului în familie, școală, cu scopul de a oferi un fundament solid de intervenție asupra acestuia, de formare a unei conduite civilizate, politicoase, decente, sănătoase. Elevul nu trebuie lăsat singur, el are nevoie de profesor, are nevoie de colegi. El își fixează scopuri, se mo-tivează și acționează prin intermediul relațiilor pe care le stabilește cu ceilalți. Relația intercolegială îl în-soțește pretutindeni, chiar și atunci când, fizic, acesta este singur. Relația este prezentă, implicit sau explicit, în gândire și în acțiune, în scopuri și fapte, în comunicare și în învățare, fiind una din cele mai importante surse ale acumulării esenței umane în elev și, ca atare, a socializării și umanizării acestuia. Ea prezintă an-tidotul izolării și al înstrăinării, fac-torul de menținere a echilibrului ne-uropsihic al elevului. Datorită ei, prin intermediul canalelor ei, profe-sorul se poate manifesta, pentru elev, ca sursă emoțională și informațio-nală, ca destinatar și ca stimul al ac-tivității, ca mijloc de cunoaștere și autocunoaștere, ca factor de educație. Elevul dobândește totul prin pro-fesor și prin schimburi interumane și cultură, educație și vocație – prin profesorul activ, senzorial sau prin profesorul obiectivat social. Elevii, ajutați de profesor, trebuie să cu-noască noțiunile de conviețuire ci-vilizată și bună-cuviință, să consimtă la un comportament bazat pe respec-tarea unor norme sănătoase, să de-zaprobe obrăznicia, tupeul, sfi-darea, aroganța, indolența. Elevii trebuie să aprecieze buna-cuviință, să consimtă la un comportament bazat pe respectarea Regulamentului școlar, a unor criterii ce domnesc în-tre semeni, să nu confunde libertatea cu libertinajul, să fie responsabili, cuviincioși și pertinenți, să nu fie vulnerabili la manifestările ieftine. Regretabil este că în școală, de multe ori, comportarea unor elevi nu se bazează pe respect, amabilitate, bună-cuviință, că între ei și profesori apar discuții contradictorii, cu răbuf-niri și utilizarea cuvintelor urâte. Situația în școală nu e roz, se con-stată dezordine în oră, recreație, pe stradă. Mulți elevi au atitudini de sfi-dare a profesorului, deranjează ora, tulbură liniștea, se manifestă zgo-motos, cu gesturi urâte. În acest context, profesorul nu poate face prea multe, fiindcă elevului i s-a dat prea mult și i s-a cerut puțin. Mulți pro-fesori, în special dintre cei tineri, in-tră în clasă cu emoție, cu teamă, stre-sați, având de „luptat” în oră și cu băieții zgomotoși, plini de ifose și mofturi. Bietul profesor nu le poate face observație, fiindcă e învinuit de agresarea verbală sau vizuală, trebuind să tacă. În acest climat, calitatea învățământului e pusă sub semnul întrebării. Existența unor manifestări tur-bulente, necivilizate – lipsa rușinii, ținută indecentă, cercei în urechi și nas, limbajul păsăresc, de mahala, fuga de la ore, răspunsurile obraz-nice, impertinente – vorbesc despre lipsa de educație și de politețe, despre dezordine, haos. Imaginea școlii e alb-gri, elevul îl înfruntă pe profesor, îl amenință că-l va da afară din clasă. Profesorul trebuie să tacă și să-și lase capul plecat, făcându-se că n-aude și nu vede astfel de manifestări. Elevii silitori asistă pasivi, nu iau poziție, atitudine, sunt și ei vulnerabili. Față de aceste aspecte, școala trebuie să acționeze în echipă, pentru ca fiecare elev să aibă o comportare demnă. Școlii de mâine îi trebuie unitate și solidaritate, înțelepciune, energie către un ideal frumos. A transforma viața interioară a școlii într-un climat de conlucrare, de stimă, respect, a transforma profesorii în oameni captivați de instrucție și educație, a individualiza școala, a o socializa ca o prioritate națională, a modifica atitudinea elevilor, a școlii, făcându-i pe copii părtași la viața țării, a-i face pe elevi să fie politicoși, cu o conduită civiliza-tă, toate acestea înseamnă că s-a înțeles bine rolul școlii într-o țară care a fost admisă în Uniunea Europeană. VALERIU SANDOVICI