Tenacitate patologică

Și-a tăiat gâtul cu lama, iar apoi s-a aruncat în gol de la etajul 7 al Spitalului „Sf. Ioan cel Nou“ Suceava
> Dumitru Ghiuță, de 40 de ani, a murit la impactul cu solul > Inițial, medicii îi salvaseră viața cu câteva copci > Bărbatul era bolnav psihic
 

Polițiștii Postului de Poliție Ilișești au fost anunțați luni seara, în jurul orei 20, prin Serviciul Unic de Urgență 112, despre o tentativă de suicid care tocmai avea loc în comună. Oamenii legii au ajuns la casa familiei Ghiuță, unde au fost informați că se petrece grozăvia, înaintea Salvării. L-au găsit într-o baltă de sânge pe Dumitru Ghiuță, de 40 de ani. Acesta, într-un acces ne-controlat de furie, tocmai își tăiase gâtul cu o lamă. Bărbatul a fost transportat la Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, fiind dirijat către Secția ORL a instituției medicale, situată la etajul 7. După ce a fost cusut, iar viața nu i-a mai fost în primejdie, Dumitru a cerut să fie lăsat până la baie. Asistentele i-au permis lucrul acesta, neștiind cu cine au de-a face. Câteva minute mai târziu, bărbatul se arunca în gol, hotărât să termine socotelile cu lumea. Ceea ce i-a și reușit, de-cedând la impactul cu solul. În cauză nu există nicio suspiciune de comitere a vreunei fapte penale, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al IPJ Suceava. Dumitru Ghiuță se afla în evidențele medicale cu afecțiuni psihiatrice, nu era căsătorit și locuia împreună cu părinții. Aceștia afirmă că în trecut nu a mai încercat să se sinucidă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: