Scrisoare de la Mircea Motrici…

Sâmbătă a fost (încă!) o zi autumnală superbă! Mai toată ziua, Toamna-Doamna și-a făcut, bucuros, meseria. Adia, episodic, un firicel de vânt, reavăn. Iar frunzele – frunzele, care de care mai policrome și mai ruginite, picau molcom. Și, spune la cântecel doar, care frunză cade jos, nu mai urcă unde-a fost, nuu… Gata și cu toamna, atuncilea?! Eu spui că încă nu. Nuu?! Ești, Mărie, fată maree?! Încă, încă nuu… Pentru că e, fraților & suratelor, încă… Brumărel (cu sfântul cel izvoditor de mir în coadă, Dimitrie) prin cele calendare, chit că încă voios Codrule-măria sa ruginitu-s-a de osteneală specifică. Și… și de oboselile de peste ani.

 

Sâmbătă a fost… sâmbătă. Și vântul da de știre cu blândețe, totuși, ca să-ți spuie că frigul, crivățul n-or fi ele chiar atât de departe. Și… zău că nu fu, iată! Da’ frunzele cele galbene căzut-au în pas tandru, în bucle și acolade de pomină. Asta a fost, asta să fi fo’, în ce mă privește, sâmbătă, sâmbătă ce taman trecu. Mmmelancolie de toamnă și anotimpul, parcă, celui care s-a pierdut prin astă lume. Ca mine?! Ca tine?! Ia nisnaiu iane panimaiu… După clopotele (și toaca de la mânăstire), la chindie, am dat fuguța la-laa… mort. Cum auziși! Căci… morți sunt cei muriți. La mort, pe Rotarului, la Sucevița. Căci, de povara celor 96 (nouăzecișișase!) primăveri-veri-toamne…, Doamne, bade Grigore a chitit că îi mai bine să se petreacă la Domnu, în… sânii lu’ Avram. Și o făcu. Muri toamna și fu îngropat iarna. S-a dus joi și fu înțărnat duminică. Cel de Sus odihnească-l… După slujba de la priveghi, m-am dus spre căscioara, bordeiul (chit că cu două rânduri) de-l am prin pădure. Și prin Codrule, măria sa! Am pogorât spre somn, ostenit și bucuros de peste săptămână. Somnoroase păsărele, somnoros păsăroi! Si dă-i si luptă! Ca la somn. Somnul, această mică, vremelnică moarte, cum spun ei fârtații franci. Dorm într-o odaie mică, sus, mai totdeauna cu geamul deschis. Uneori și iarna. Ca să mai auz ceva… bolboroseli, ca să nu risipesc nimic nici din povestea pe care, grăit-negrăit dar, mi-o susură în urechiușele-mi de pachiderm apele vii, jucăușe din cascada din preajmă. Am dormit dus. Și am tooot durmit (vorba armânilor) frumușel, dormire-aș dus… Sâmbătă spre duminică. Unde se spune că visurile se izbândesc. Musai. Așa o fi… În ce mă privește, eu care nu prea țin minte la visele de peste noapte, m-am făcut c-un pocinog strașnic: țin minte că… m-a vizitat un prieten! Pă bune! Un prietenos adevărat, cu numele și prenumele nepereche de… Mircea Motrici! Parol! A descălecat în viața mea (onirică) de sâmbătă spre duminică și mi-a învoioșit sufletul. Mi-e ciudă că povestașul de-acu din mine nu se ridică la măreția și frumusețea… faptelor petrecute. Se făcea că Mircea, această genială… prăjină scriitoare din Udești, atât de bine crescut, simțit, rostit și iubit printre pământeni, pogorî în căminul meu de jmecherii, unde și avurăm vreme îndestulă – bogdaproste! – să ne jucăm pe îndelungatelea. Pe… pe săturatelea și pe sărutatelea! Eram, rezultam bucuroși, țiu minte, da’ mi-e ciudă că nu căptușesc cu și mai multe detalii ceea ce se petrecu, nocturn. Eram undeva într-o societate, un mediu spaniol (de condeieri?!), nu știu prea bine cu ce rost pe-acolo, dar știu f. b. ceea ce se petrecu. Mircea, până la urmă, s-a făcut c-un telefon?!, c-un reportofon?! de dar de la musafiri, iar eu, înciudat tare, mă înnegrii pe dată de jucăria lui?! Cuum, tocmai ieu, belicos iber din Drăgoiești, să rămâi fără?! Era jale! Ca și cum Agamiță cel dandana ar fi rămas fără coledgi, mă-nțelegi?! Da’, până la urmă, bucuria voioasă a revederii (se poate și astfel, f. convingător!) n-a pălit, nu s-a disipat. Doar jindul, jindul de copil, c-a lui jucărea era mai frumoasă!? Și… mai drăgăstoasăă… Visul a fost mai opulent și mai înflorat, da’ mult, dar atât am mai reținut ieu, Dumi. Dumi bard, Dumi… bat, Dumi brad… Dimineața… Dimineața, duminică, era ora 7 și 40 când se porni clopotul cel mare de la mânăstire. Iar când mă uitai pe geam, afară, ningea cu sfială. Pt. prima oară! Cu fulgi ușurei, ca pene de columbei. Și ca scrisoare-ninsoare de la prieteni… Mulțumim, Mircea, că nu ne-ai uitat… La revedere! DUMI