La Chilia „Bunei –Vestiri” de la Schitul Lacu

Părintele Cleopa povestea adeseori despre călătoria făcută în Muntele Athos către sfârșitul anilor ’70. Era într-adevăr o vizită istorică, pentru că atunci, în anii aceia, era aproape imposibil să obții aprobările necesare. L-au însoțit pe cunoscutul avvă Patriarhul Daniel, pe atunci doctorand la Strasbourg, și arhimandriții Victorin, Ioanichie și Bartolomeu. Vizita a durat mai mult de o lună. S-au oprit la marile mănăstiri, au călătorit pe jos, pe cărări ascunse printre arbuști pitici, țepoși, neprietenoși.

 

Uneori călătoreau o zi întreagă ca să ajungă la altă mănăstire ori la o chilie cu sihaștri români. Cu farmecu-i neegalat, părintele Cleopa povestea și de momentul ajungerii la Schitul Lacu. Trecuseră o zi întreagă prin încercările călătoriei și erau oste-niți de greutatea drumului. Au ajuns pe înserat la chilia Bunei-Vestiri de la Schitul Lacu. Viețuia în acest loc ierodiaconul Neofit Negară. Părintele Cleopa îl asemăna cu patriarhul Avraam, cel iubitor de străini. Așa îi rămăsese în amintirea lui călugărul care-i primise cu inima deschisă, punându-le pe masă câte o bucată de pește, prins de el în Marea Egee, măsline și o cană cu vin rece. La plecare, aflând că doresc să ajungă până la Roma, ierodiaconul Neofit le-a dăruit câteva lire de aur pentru multele cheltuieli până la întoarcerea în țară. Părintele Cleopa pomenea adesea gestul monahului atonit. După rân-duiala lui Dumnezeu, Neofit Negară s-a îmbolnăvit greu, a fost mutat în mănăstirea Sfân-tul Pavel pentru îngrijiri și chilia a rămas părăsită. După mulți ani de suferință, Neofit Negară s-a mutat din această lume, învrednicindu-se să vadă îngeri în ziua ultimă a pe-trecerii printre pământeni. În locul său a venit la chilia Bunei Vestiri părintele ieromonah Ștefan Nuțescu, cu metania la Sihăstria, adunând în jurul său mai mulți călugări râvnitori. În această obște se nevoiește si ucenicul de altă-dată al pă-rintelui Cleopa, ieromonahul David Gălbează. Rugători, iubi-tori ai Liturghiei, ai cântă-rilor psaltice, ai rucodeliilor tradi-ționale călugărești, părinții de la Chilia Bunei-Vestiri fac misiu-ne și sunt primitori ai pelerini-lor care ajung în această „Te-baidă” a Muntelui Athos. Într-o zi de sărbătoare, du-pă o Liturghie „împărătească”, am poposit și eu la chilia mai sus amintită. Chiliile și acare-turile s-au înnoit, dar biseri-cuța schitului s-a păstrat așa cum a fost, cu puținele ei o-doare, cu vechea catapeteas-mă și cu duhul acela neschim-bat al sihaștrilor atoniți. Ca și la celelalte chilii se întâlnesc zidiri noi, reparații capitale, dar observi în același timp comorile tradiției și firul de diamant al legăturii cu pă-rinții de altădată. La chilia Bunei-Vestiri se lucrează și la traduceri, la scrierea cărților de zidire sufletească, la păs-trarea vechilor istorii ale așe-zămintelor românești din Gră-dina Maicii Domnului. Poposind din nou în aceas-tă chilie, mi-am amintit că fiind elev la Seminar, am par-ticipat la călugăria părintelui Ștefan Nuțescu. Au trecut de atunci mai mult de 20 de ani. Sihăstria avea în anii aceia un sobor numeros, dar cu toate acestea călugăriile erau foarte rare. La slujba de la miezul nopții avva Cleopa a coborât din deal și i-a adresat noului monah cuvânt de învățătură. Vocea lui, ca a tunetului, a străbătut sufletul novicelui, făcându-l ucenic în duhul sihaștrilor. Același duh sălăș-luiește și în ieromonahul Da-vid. Părintele Cleopa și-a des-chis sufletul în fața acestor monahi, care l-au urmat până la capăt. Pe buzele lor numele marilor părinți de atunci și de acum sunt mereu pomenite. Am rămas la chilia Bunei-Vestiri la liturghia de după Liturghie, ascultând cuvântul de învățătură și bucurându-mă de întâlnirea fraților. În fața ochilor mei se perindau amin-tirile povestite de părintele Cleopa la vârsta când despre Athos se auzea așa de rar. Era un vis pe care-l retrăiam cu aceeași intensitate ca prima oară. Eram „mândru” să știu că și altădată am poposit la Lacu, cu binecuvântare chiri-arhală, însoțind cel mai nume-ros grup de monahi din Româ-nia în vizită la Athos. Atunci drumurile schitului și ogră-zile chiliilor arătau ca la o lita-nie, ca la o sfințire de mănăs-tire, ca într-o zi de Paști. Pelerinajul la așezămintele românești de la Muntele A-thos mai înseamnă și altceva. Înseamnă înnodarea, păstra-rea unor legături din vremuri bătrâne, cu monahi de același neam și aceeași trăire. Este bu-curia de a ști că într-un loc cu atâta istorie și sfințenie, se aud slujbe și mai ales Liturghia în dulcea limbă românească. Dacă oamenii uită uneori daniile făcute cu atâta mări-nimie de domnitori evlavioși și buni, Dumnezeu nu uită nici-odată. El va răsplăti în ziua ace-ea și celor mărinimoși și celor care au uitat. Celor din urmă le va aminti că și-au trăit zilele în zadar, arătându-se necunos-cători față de binefăcătorii lor. Așa că nu te teme, turmă mică! Dumnezeu privește către tine. El știe încercările tale, știe că lupii se pregătesc să atace la lăsarea întunericului. Domnul va aduce asupră-ne bucuria vestirii celei-bune a nemărginitei sale milostiviri, ca și la chilia Bunei-Vestiri de la schitul Lacu, din Muntele Athosului. Arhim. TIMOTEI AIOANEI