De când am aflat de aniversarea stareței Voronețului, stavrofora Irina, gândurile mi s-au tot întors la faimosul locaș, iar miercuri Dumnezeu mi-a scos-o în cale pe măicuța Gabriela și mi-a îngăduit să văd în această întâlnire un semn. Lăsase mașina în service, așa că a avut vreme să facem câțiva pași împreună. Știu obștea Voronețului încă de la închegarea ei, iar pe monahia Irina și mai de demult.
Odată cu asumarea de către aceste vrednice slujitoare ale Celui de Sus a grijii pentru soarta Capodoperei, monumentul a redevenit biserică și mănăstire și a căpătat viață. Or, viu, Voronețul arată splendori pe care albu-mele și filmele nu le pot reproduce, pentru că poartă și răsfrâng către credincioși și vizitatori căldura sentimentelor care însufle-țesc mâna care le atinge, ochiul care le privește al fiecăreia din-tre monahiile viețuitoare aici. Iar maica stareță este cea care le-a insuflat dintru început mândria, trăită cu umilință, bucurie și hărnicie, de a fi fost alese vă vegheze la strălucirea Voronețului. Cum merg lucrările toamnei? Bine, mi-a spus măicuța Gabri-ela. Cu roadele de pe cele vreo zece hectare, obștea își asigură traiul, după străvechiul ritm al grâului aici semănat și cules și al pâinii aici frământate și coapte. Oriunde pentru 15 femei ar fi prea mult și prea greu, nu și la mănăstirea stărețită de stravro-fora Irina, a cărei înțelepciune a refuzat ideea găzduirii turiștilor, sigură, cum s-a și dovedit, că celebritatea Voronețului va îm-pânzi vecinătățile cu hoteluri și pensiuni; al cărei simț practic adună banii de pe biletele vândute vizitatorilor pentru plata muncitorilor veniți să dea o mână de ajutor pe ogoarele mănăs-tirii. Și a cărei fierbinte nădejde în Dumnezeu, aduce fără sim-brie, toamnă după toamnă, sprijin la treburile multe ale gospo-dăriei, creștinele din Solonețul Todireștilor. Obștea a crescut în timp prea puțin numeric, dar fără egal în ceea ce privește ori-zontul cunoașterii, tot mai amplu deschis pe rădăcinile adânci și trunchiul puternic al credinței. Monahiile maicii starețe au stră-bătut lumea, și din tot ce au văzut au învățat, s-au aplecat asupra cursurilor de facultate și le-au studiat cu seriozitate: pe Rafaela am întâlnit-o cândva, studentă, la Restaurare, la Universitatea de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescu” din București, Gabriela, după Teologie, a absolvit și Filosofia la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” Suceava, iar Elena, după Literele Universității din Iași, și Teologia. De altfel Elena este și cunoscută, și apreciată, și premiată scriitoare. Și șirul pildelor poate continua. Știind că numai valoarea sporește va-loarea, stavrofora Irina a vrut să aibă cea mai școlită obște și a iz-butit. Cu firea și geniul unora din Doamnele de Fier ale lumii sau al câtorva din Doamnele de Voievod ale acestei țări, Maica Stareță Irina Pântescu ar fi putut să guverneze la fel de bine Banca Na-țională, Delta Dunării sau România. Dumnezeu a vrut însă să-i încredințeze Capodopera. Voronețul nu se putea afla în mâini mai bune. (DOINA CERNICA) Gânduri la aniversare Binecuvântatul popas aniversar al Prea Cuvioasei Maici Stavrofore Irina – stareța Mănăstirii Voroneț – ne adună pe toți laolaltă și pe această cale a scrisului spre a mulțumi Bunului Dumnezeu și a ne pleca genunchii inimii în fața Sfintelor Moaște ale Sf. Cuvios Daniil Sihastrul, slăvindu-l pentru tot ajutorul arătat nouă, tuturor, în slujirea Bisericii și a bunilor noștri cre-dincioși și slujitori ai sfintelor altare. Purtați un nume a cărui sem-nificație este clară – pentru că sub-stantivul corespunzător eirene – înseamnă pace, iar în Grecia an-tică era asimilat și cu sensul noțiu-nii de disciplină (Teogonia lui Hesiod). Maica Stareță Irina a rea-dus pacea, demnitatea dreptei cre-dințe între zidurile care păreau a se răci în curgerea timpului. Suntem cu sufletul alături de ctitoria voievodală – Capela Six-tină a Moldovei –, cu adevărat icoana frumuseților spirituale ale Moldovei, a Ortodoxiei româ-nești și a evlaviei noastre străbu-ne, ctitorie în care în anii de sub atenta și plina de acribie supra-veghere a maicii starețe Irina a renăscut duhul frumuseții mo-nahicești moldave, locul unde înțelegem astăzi și mai adânc că istoria este învățătoarea celor ce au trebuință de pildele și întâmplările oferite de ea, cu atât mai mult noi, slujitorii și fiii Bisericii noastre strămoșești, se cuvine să zăbovim asupra lucrărilor lui Dumnezeu în istorie și, deci, în viața omenirii, atât de iubită de Dumnezeu ca rod ales al mâinilor Sale. Cine a vizitat Voronețul în ultimii ani a înțeles și mai bine că istoria se zămislește cu oameni și pentru oameni. Ceea ce vedem astăzi la Voroneț, sub binecuvântata stăreție a maicii Irina, poate fi nu numai pildă de chemare și urmare, ci și mărturie a lucrării voii lui Dumnezeu. Aceste rânduri sunt scrise din suflet, semnate de un smerit slujitor al sfântului altar în preajma Sf. Ioan cel Nou de la Sucea-va, pururea rugător către Domnul și Mântuitorul Nostru Iisus Hristos să vă ocrotească și să vă sporească vigoarea și strădaniile pentru sfânta noastră Biserică, în fruntea obștii Mănăstirii Voroneț. Întru mulți ani! (Diacon VASILE M. DEMCIUC) Un pom înalt, drept Astăzi, Sfânta Mănăstire Voroneț – simbol al biruinței, al credin-ței, al desăvârșirii – trăiește din plin eforturile de refacere a structurilor sale culturale. Hrănind prin bună zidire sentimentul adânc pentru moștenirea lăsată de Sfântul Daniil, măicuța sta-reță, stavrofora Irina Pântescu, un om de o forță a gândului și faptei irezistibilă, și-a asumat obligația de a duce mai departe, de a perfecționa, oricât ar părea de paradoxal, perfecțiunea. De aproape 7 ani, Măicuța Stareță m-a în-găduit în preajmă și a permis astfel să fiu un modest învățăcel la Lecția Voronețului. Întâlnirea cu Cuvioșia Sa este ideală pentru nevoia noastră de a ști, de a ne aminti, de a aduce în discuție idei, oameni, întâmplări. Lucrurile pe care le comunică cu o mare fru-musețe au, de fiecare dată, o putere pe care nu-mai o viață exemplară ți-o poate da. Știe ca în tot, în faptul grav ca și în cel obișnuit, să imprime întotdeauna căldură, frumusețe, valoare. Dă și fiecărei clipe trăite în parte, și existenței luate în totalitatea ei, un sens limpede, generos. Un sens, trebuie să adaug, făcut din înțelepciune pe cât de sim-plă pe atât de profundă, din calitate umană pe cât de discretă pe atât de esențială, din bună-tate pe cât de tăcută pe atât de autentică, din umor pe cât de spontan pe atât de fecund și de încărcat de adevăruri ale sensibilității. Știe să vorbească minții și inimilor cu to-nurile neprefăcute ale iubirii și sincerității. Știe să dea: cu simplitate, cu credință, cu dulce blândețe, cu farmecul acela al actului întreg și firesc ce nu vrea să fie altceva decât ceea ce este. Vă rog să vă gândiți la un pom înalt, drept, din grădina poveș-tilor copilăriei. Fiecare anotimp a contribuit cu ceva la plinătatea de azi. A rămas drept, egal cu sine însuși, sporind în adevăr și lumi-nă, indiferent de vitregia vremii și a vremurilor. Demnitatea nu i-a permis să adopte ușuratica soluție a păsărilor migratoare, nici dis-perata rezolvare a celor care s-au aruncat în moliciunea hibernării și nici măcar schimbarea nuanței blănii pentru a supraviețui. Și astăzi, ca totdeauna, el zămislește fructe rumene, cu pielea nete-dă pe care le dăruiește copiilor, lasă trecătorii să se odihnească la umbra-i deasă și să-i rupă câte o frunză din care să poată doi-ni când se aștern din nou la drum. De ce nu am asimila simbolul po-mului altoindu-ne în suflet câte o mlădiță din secreta-i dăruire ?! La mulți ani, Măicuță Stareță! (CARMEN CORNELIA BALAN)
Comentarii