Frasin, orașul-sat fără viață culturală

Urmăresc zilnic presa și văd că totul se schimbă, totul renaște, dar la noi nu se întâmplă nimic. Oare Frasinul este ciumat? De exemplu, în Calendarul acțiunilor culturale pentru lunile iulie și august am fost și noi trecuți cu o serbare câmpenească, în ziua de 4 iulie, adică într-o zi de miercuri! Și manifestarea, singura în două luni de zile, a rămas pe hârtie… Conducerea județului știe oare că orașul Frasin nu are casă de cultură sau cămin cultural?

 

Orașul este alcătuit din 4 sate – Plutonița, Doroteia, Bucșoaia și Frasin –, dar numai Plutonița are cămin cultural. La Bucșoaia, unde a fost școala veche și era cămin cultural, acum este magazin de prefabricate. Altădată, tinerii organizau acolo serate sau nunți, acum se vând prefabricate, iar tineretul umple cârciumile și cluburile de noapte; cei care au mai rămas, pentru că cei mai mulți și-au luat zborul, ca păsările călătoare, spre alte zări ale lumii. Ca muncitor (mecanic) de la vârsta de 15 ani în Frasin, din 1941 până în 1987, când am ieșit la pensie, nu am fost străin de ceea ce s-a făcut în satul Bucșoaia. În 1955, a început să se clădească Clubul muncitoresc, cu sală de cinema de 300 locuri, sală de sport, sală de șah și con-ferințe, bibliotecă cu mii de volume și mii de cititori. În cadrul clubului activau diferite formații artistice: cor de 80 de persoane, echipe de dansuri și de teatru și altele, iar la club susțineau spec-tacole și diferite teatre și ansambluri artistice din țară. La sfârșitul anului, se adunau la club toate școlile și făceau serbări de sfârșit de an. Toate cadrele didactice participau la repetiții și la pregătirea spec-tacolelor. De asemenea, salariații de la primărie și de la alte instituții făceau parte din formațiile care repre-zentau centrul Frasin. Clubul a fost construit de IPEIL Frasin cu ajutorul Regiunii Suceava. Sufletul acestei acțiuni a fost dl Ion Dreciuc zis Nicuță, fiu al satului, director atunci, iar de munca culturală răspun-dea Gheorghe (Ghiță) Gin-golea, tatăl actualului primar; au contribuit și Toader Ge-mănar, fost primar al co-munei, și șeful fabricii de binale, dar și noi, cei care am făcut muncă voluntară și în zilele de sărbătoare. Eu, ca mecanic, am făcut instalația de încălzire cu abur în toată clădirea, aburul venind de la fosta Fabrică de binale Frasin. După aceea, am participat la muncă culturală, ca membru în corul clubului. Dar acestea au fost, pentru că, de 17 ani, clubul se uită cu jale la primar și la cei din conducerea județului, când vin cu mașinile la primărie. De ce oare conducerea județului nu-l ajută pe primarul din Frasin pentru a putea dezlega ușile fostului club muncitoresc, că de 17 ani sunt închise și la club, și la căminul cultural? Oare pentru că Frasinul este oraș numai cu numele, fără apă și iluminat pe ulițe, ca acum 50 de ani, dar cu impozite de oraș și cu iluminat în centru? S-a ajuns cu rețeaua de gaz metan la Câmpulung Moldovenesc, dar în Frasin, în zona „Prund” nu este, de parcă gazul vine din Asia, nu de la Bucșoaia. La cele două fabrici și la alte unități lucrau peste o mie de oameni, la care se adăugau cei de la exploatările fo-restiere și cooperație. Dar veneau și lucrau aici și tineri din județele Botoșani, Iași etc. și tot mai era nevoie de oameni. Acum, patronii care au cumpărat fabricile le-au ținut un an de zile în funcțiune, după care au tăiat mașinile și le-au dat la fier vechi, iar muncitorii ori au iești la pen-sie ori și-au luat lumea-n cap. De aceea am ajuns să fim astăzi atât de mulți pensionari, pentru că asemenea lucruri s-au petrecut în toată țara. Peste câțiva ani însă n-o să mai fie atâția pensionari, dar nici forță de muncă, pentru că floarea poporului român – tineretul școlit – pleacă în străinătate, în căutarea unui trai mai bun. Mulți dintre ei lasă în urmă casă, masă, dar și copiii în seama părinților sau a vecinilor. Peste câțiva ani vor pleca pentru tot-deauna și mulți dintre bătrânii de care astăzi își bat joc guvernanții. Prețurile se măresc ca la tombolă, dar pensia rămâne aceeași. Conducătorii cred că pen-sionarii sunt surzi și chiori, că nu aud și nu văd ce fac ei? Să-i ajute Bunul Dumnezeu cum de ajută ei pe noi! Vreau să mai spun că, în urmă cu 70 de ani, adică în luna iulie 1937, s-a pus temelia Taberei centrale Bucșoaia. La acea dată a fost regele Carol al II-lea cu fiul său Mihai, care a pus o piatră de temelie la clădirea administrației. A fost alai mare, școala din Bucșoaia a dat serbare. Am jucat și eu cu alte formații jocul „Alu-nelul” în fața regelui; aveam 10 ani. După aceea, regele, escortat de călăreți cu brâuri tricolore, pe care scria „arcaș din Bucșoaia”, s-a deplasat pe jos și a pus piatra de temelie la Camera agricolă Bucșoaia. Acolo erau aduși cai de prăsilă, tauri, oi, berbeci, vieri și alte animale. Camera agricolă a func-ționat mulți ani, în aceeași clădire fiind și Centrul vete-rinar. De câțiva ani însă fostul primar a vândut clădirea medicului veterinar. De a-semenea, fosta comună Buc-șoaia a avut haltă CFR. Toate trenurile de persoane spre Humor sau spre Frasin opreau în Bucșoaia, la ulița bisericii; era peron pe o parte și pe alta. Aveam și cămin cultural și cinematograf, deservit de un grup electrogen. Și mai aveam Gimnaziul industrial de băieți, școală germană, iluminat electric pe toate ulițele. Pe scurt, toate aceste obiective pe care le-am enumerat au fost posibile datorită ajutorului de ne-prețuit al unui fiu al satului, Tiofil Sidorovoci, unchiul lui George Sidorovici, care pe timpul acela era comandantul „Străjii țării”, aghiotantul regelui Carol al II-lea. Dacă în anul 1940 nu-l împușcau legionarii, noi cei din Buc-șoaia eram mult mai avansați din toate punctele de vedere. Doamne, întoarce odată roata, să mai fim ce-am fost odată… cultural și economic. VASILE GRIGORAȘ, Bucșoaia, Frasin