În drum spre… înfrățire

Ce înseamnă să fii iubit într-un colectiv! Când microbuzul era gara de plecare spre Ferentino – Italia, în fața Primăriei din Iacobeni au coborât aproape toți salariații, pentru a-i strânge mâinile, prietenește, primarului Viorel Dranca și secretarei Rodica Coca.

 

Cu aceeași politețe, cei rămași „acasă” i-au salutat și pe profesoara Elisabeta Malanca și Gheorghe Moroșan, consilieri și, de ce nu? pe semnatarul acestor rânduri, care a făcut parte din delegația ce a participat la semnarea „certificatului de naștere” al înfrățirii dintre cele două localități, aflate la circa 2000 km distanță. Oricât de bine ar fi fost pregătită mașina, oricât de bine ar fi funcționat instalația de aer condiționat, distanța mare parcursă te obosește. Așa că, după 1600 de km, la coborâre, în Mirano, aproape de Veneția, toată lumea părea istovită. Ne-am revenit ușor după cazarea la hotel și o binemeritată baie. Chiar dacă toți tânjeam după câteva minute de somn, n-a fost chip. Programul – program! Fabrizio Lettieri și soția sa Crina, de altfel gazde deosebit de ospitaliere, au ținut să vedem Piața și Basilica San Marco, să trecem peste câteva poduri de pe Canal Grande și să admirăm, atât cât s-a putut, Basilica Santa Maria della Salute. Așa că ne-am îmbarcat într-un autobuz de transport local și… direcția Veneția. Oraș de o rară frumusețe, intrat din 1979 în patrimoniul UNESCO, Venezia, are peste 266.000 de locuitori și cuprinde 118 insule, 354 de poduri și 177 de canale. De hoteluri, magazine sau mărgelele prelucrate artizanal în faimoasa insulă Murano nu mai vorbim. Peisajele încântătoare, rafinamentul gondolelor de lux ce se legănau pe canale, câteva dintre simbolurile urbei, cum ar fi Palatul Ducal și clopotnița Bazilicii San Marco sau Podul Rialto ce găzduiește o puzderie de magazine, ne-au dezmorțit ușor-ușor. Dacă cei mai mulți dintre noi puteam spune că ne aflam aproape turiști, după aproape două zile și o noapte de călătorie, domnul Viorel Dranca putea afirma că, în acest timp, s-a aflat… la lucru. Telefonul mobil nu i-a dat pace, fiind solicitat să rezolve diverse probleme, legate de comună, lucru pe care îl făcea, apelând, la rândul său, tot telefonic, la viceprimarul Ciprian Stoleru. S-a ajuns, la un moment dat, ca un cetățean să-i telefoneze primarului, în Italia, că s-a înfundat canalizarea la un bloc de locuințe din Iacobeni, lucru ce se întâmplă, am înțeles, deseori, dar din cauza neglijenței și iresponsabilității unor locatari, care confundă baia din propriul apartament cu groapa de gunoi a comunei. Trist, dar adevărat. Dar, să revenim la călătoria noastră și la programul destul de încărcat pe care a trebuit să-l respectăm cu strictețe. Printre altele, însă, un lucru trebuia lămurit și cunoscut de locuitorii comunei Iacobeni: cum s-a ajuns la această înfrățire? Am considerat că misiunea de a dezlega „misterul” îmi revine. Bunicul doamnei Crina Lettieri s-a născut și a trăit o perioadă de timp la Storojineț. Bucovinean get-beget, acesta, pe nume Lucian Alexandru, a avut mult de suferit în perioada instalării comunismului în România, când a fost condamnat, politic, la moarte, dar grațiat apoi, după ce a stat ani în șir în închisoarea de la Doftana. Una dintre fiicele acestui om este mama doamnei Lettieri, o femeie emancipată, fostă bibliotecară la un liceu din Sibiu, care, deși a trăit o viață în Ardeal, niciodată nu uită să spună că este bucovineancă. Ba, mai mult ca atât, deseori în discuția purtată cu ea, folosea, parcă, cu o mândrie aparte, expresia de „noi, bucovinenii”. Deși își împarte timpul între Italia, unde o mai are pe Crăița, o altă fiică, om de afaceri, și Sibiu, ne-a declarat că și-ar dori mult să treacă măcar o singură dată prin Storojineț și să revadă locurile natale. Sora ei, pe nume Ioana Doroftei, a trăit în satul Mestecăniș, iar oamenii locului o țin bine minte cum spunea că n-ar vrea să moară decât după ce va muri Ceușescu. Îl ura pe acesta pentru că, motiva dânsa, i-a luat pământul și pădurea. După decesul ei, Crina, juristă de profesie, cu drepturi depline de urmaș, a revendicat terenurile ce-i fuseseră luate bătrânei cu japca. Venită din Italia și auzind că în țara noastră totul se rezolvă numai prin șpagă, pile și relații, spre marea ei mirare, a găsit la Primăria din Iacobeni multă în-țelegere. Nu credea că va fi tratată cu atâta omenie și seriozitate. De aceea, după ce a obținut actele solicitate, s-a întrebat în sinea sa și l-a consultat pe domnul primar Viorel Dranca, cu ce poate ajuta această comu-nitate, de care este legată sufletește. Așa s-a născut ideea unei înfrățiri cu o localitate din Italia. Domnul inginer Fabrizio Lettieri, soțul ei, are mulți prieteni, multe cunoștințe, inclusiv printre autoritățile orașului Ferentino. A luat lucrurile în serios, a purtat discuții la Consiliul Comunal de aici, cu primarul și consilierii și, așa cum menționam în articolul anterior, înfrățirea s-a materializat într-un cadru larg, în fața a mii de cetățeni, printre care și români ce lucrează în Ferentino, după ce s-au făcut demersurile necesare și s-au obținut aprobările cerute, inclusiv de la Ministerul de Externe al României. Ce se urmărește prin această înfrățire și cum a decurs vizita oficialităților din Iacobeni la Ferentino, într-un număr viitor.