Coada vacii și legile de la centru

Agricultura românească trebuie să se alinieze, vrând-nevrând, la standardele europene. Cu tot ce ea presupune, începând de la cățel, și până la purcel. Însă, între ceea ce au negociat suspușii noștri și necazul de la câmp este o distanță mai ceva ca de la cer la pământ. Românii au avut întotdeauna simțul umorului și, în înțelepciunea lor, au decretat că nimic nu are în comun coada vacii cu ștampila de prefecturii. Și adevăr grăit-au. Mărturie stă mulțimea de legi făcute pe genunchi și care se potrivesc cu viața țăranului ca nuca în perete.

 

Săteanului nostru i se vorbește despre proiecte și finanțări europene, în timp ce el nu are cu ce-și plăti aratul și semănatul. Tot lui i se promit subvenții și ajutoare financiare de tot felul, pretinse fiind condiții care niciodată nu vor putea fi întrunite. Exemplu stau despăgubirile pentru secetă, a căror acordare este dirijată, deja, prin însuși modul de reglementare, înspre beneficiari clientelari. Evident, pălmașii nu vor primi nimic, cu toate că au ajuns la sapă de lemn. Subvențiile la lapte de anul trecut nu au fost plătite nici acum, fie că încă nu s-au găsit bani, fie că țăranilor ne le-a priit chestiunea cu deschiderea conturilor bancare. Așa cum nu le-au venit bine nici noile prevederi privind cotele de lapte. Din cauza paralelismului înalților funcționari publici cu lumea satului și a proastei strategii de comunicare, crescătorii au fost privați de una din singurele posibilități de a mai face rost de un ban. Acestea sunt doar câteva exemple, însă, realitatea este cu mult mai dureroasă față cea pe care am zugrăvit-o. Priviți în jur și vă veți convinge.