Lucian Stănescu a demisionat din funcție, dar a refuzat să invoce un motiv concret

Procurorul general al Parchetului CA Suceava se întoarce la DIICOT

Lucian Stănescu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a confirmat ieri renunțarea la funcție. “Am încercat să fac ceva. Din nefericire nu a ieșit cum mi-am propus.
 

Într-adevăr, mi-am înaintat demisia către Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând eliberarea din funcție cu data de 1 iulie. Așa cum mi-am asumat răspunderea pentru funcție, tot singur am luat decizia să renunț la ea”, a declarat Lucian Stănescu. Procurorul general al Parchetului CA Suceava a refuzat să facă vreun comentariu vizavi de motivul concret pentru care a demisionat, negând însă că ar fi vorba de vreo pre-siune politică sau că ar fi silit de alte împrejurări. “Nu vreau să atrag instituția în tot felul de speculații”, a completat magistratul. Lucian Stănescu a spus că va rămâne în sistem, cel mai probabil ca procuror simplu în structurile locale ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Antidrog, pe care le-a părăsit când a fost numit procuror general în aprilie 2006. Până la organizarea unui nou concurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava va fi condus de procurorul general adjunct Maria Burceag.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: