Primul cortegiu pornit spre cimitir a fost al Andreei, sicriul copilului fiind însoțit de săteni, rude, învățătorul Norbert Novac, colegii de clasă care i-au dus coroanele, cadrele didactice ale școlii din Ciocănești, primarul Vasile Tomoiagă, alți oameni ce împărtășeau aceeași durere. Fetița acoperită de giulgiu, de flori, bilete cu gândurile de rămas bun ale colegilor avea alături și diploma care arăta că ar fi primit premiul I la serbarea de sfârșit de an școlar, pe care nu a mai apucat-o. Muzica de înmormântare cântată de doi instrumentiști și dangătul clopotului bisericii ce nu s-a oprit o clipă au creat o atmosferă de jale profundă. Părinții Andreei erau două umbre cernite și nenorocite ce trăiau cea mai groaznică încercare lăsată de Dumnezeu pe pământ: își îngropau copilul. Le rămâne numai unu, o fetiță în clasa a V-a, scăpată din aceeași nenorocire ce le-a răpus fetița cea mică. Lacrimile le secaseră parcă, după zilele de priveghi, când la căpătâiul copilului răpus violent în accident s-a plâns cât pentru toată durerea din lume. Un moment deosebit și intens a fost cel în care cortegiul copilului a ajuns în dreptul casei cu numărul 353, a familiei Țăran, acolo unde rudele și prietenii își luau rămas bun de la bărbatul de 61 de ani ce avea să urmeze, peste puțin, același ultim drum ca al Andreei. Două dureri s-au unit atunci în mijlocul străzii, îngenuncheate sub crucea preotului ce dădea, prin rostirea celor sfinte, consolare și binecuvântare. Ultimul drum, ultimii pași ultima slujbă și pământul s-a prăvălit peste sicriul ce a închis nefiresc în el o viață aflată abia la început. În urmă a rămas durerea părinților, imensă, pentru toată viața, o rană ce nu se va vindeca până când cei ce au adus-o pe lume pe Andreea Șcheul nu vor găsi răspunsul la întrebarea “DE CE!”… Dar dangătul de clopot al bisericilor din Ciocănești și Botuș nu avea să se oprească decât duminică târziu. În urma Andreii deja intrată în odihna veșnică, pornea în Ciocănești alt cortegiu, cel al lui Zaharia Țăran; ultimul drum al gospodarului ce ducea, până miercuri, în fiecare dimineață, cu microbuzul, copiii la școală. Duminică, jalea s-a mutat la Botuș, localitate a comunei Iacobeni ce și-a luat rămas bun de la cea de a treia victimă a accidentului de la Ciocănești: Roxana Moldovan, fostă elevă a Grupului Școlar din Iacobeni. Încă o durere părintească ce nu va trece niciodată și încă un potop de lacrimi ce nu va seca din sufletele celor ce au adus-o pe lume și au văzut-o crescând până când devenise o fată frumoasă. Condusă pe ultimul drum de rude, colegi, profesori și toți cei ce au îndrăgit-o, Roxana se odihnește și ea în pământ, nefiresc și nedrept, într-un timp în care ar fi trebuit să înceapă să guste bucuriile vieții.
Ultimul drum al celor trei victime ale cumplitului accident rutier de miercuri
Comunitatea din Ciocănești a fost sâmbătă în doliu. Rudele, prietenii, colegii, vecinii i-au condus pe ultimul drum pe Andreea Șcheul, fetița de 9 ani care a pierit miercuri în tragicul accident de circulație, și pe Zaharia Țăran, de 61 de ani, șoferul microbuzului plin cu copii lovit de TIR, în același groaznic eveniment rutier. Două case în care durerea nu are margini… Cea a familiei Șcheul, cu iertare să-mi fie, parcă și mai sfâșietoare, fiind vorba de moartea unui copil care abia deschidea ochii spere viață… “Ciocăneștii nu a mai trăit așa o tragedie niciodată. Poate în vremea războiului, dar atunci oamenii locului au murit dându-și viața pentru țară. Dar acum e dureros… Să sapi 3 gropi în care vor intra doi copii și un gospodar, fiecare însemnând o bucurie pentru familiile lor!… Am declarat 3 zile de doliu pentru comună, dar nimic nu va putea compensa suferința celor rămași”, a declarat Vasile Tomoiagă, primarul comunei Ciocănești.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii