Referendum

Normal este ca fiecare să-și exprime opțiunea

Peste 550.000 de suceveni sunt așteptați la cele 504 secții de vot de pe raza județului Suceava pentru a-și exprima voința în legătură cu demiterea președintelui suspendat al României, dl Traian Băsescu, în cadrul primului referendum de acest gen organizat în țară. Președinții secțiilor de votare au fost instruiți în cursul acestei săptămâni asupra procedurilor care trebuie urmate și a regulilor extrem de stricte ce trebuie respectate în ziua votului, în secția de votare și în jurul acesteia, pe o rază de aproximativ 500 de metri. Prefectura județului Suceava a predat în cursul zilei de joi peste 600.000 de buletine de vot, dar și alte materiale necesare procesului de votare (ștampile, tușiere, liste electorale), totul făcându-se sub o pază foarte atentă.
 

Prefectul județului, dl Orest Onofrei, a declarat ieri presei că mai mulți inspectori din cadrul Prefecturii au controlat timp de două zile secțiile de votare și au semnalat neajunsurile existente, astfel încât nu sunt motive de griji pentru nici o localitate. Președintele Biroului Electoral Județean, dl Cătălin Temneanu, i-a avertizat pe președinții secțiilor de votare să ia toate măsurile care se impun astfel încât pe o rază de 500 de metri în jurul secțiilor să nu poată fi puse la vânzare băuturi alcoolice, iar băuturi spirtoase nu pot fi consumate nici în interiorul secțiilor de vot. Președinții secțiilor vor fi pentru cel puțin 24 de ore, astăzi, „stăpânii absoluți” ai locului și ordinele lor vor trebui executate de cei care asigură paza și ordinea, cât și de membrii din cadrul secției. Un foarte mare accent s-a pus la instruire pe atenția deosebită cu care trebuie tratate lucrurile pe toată durata votului, mai ales în cea de a doua parte a zilei, când oboseala începe să-și spună cuvântul. De altfel, pentru efortul lor, membrii secțiilor de votare vor primi câte 500 de lei, alți 70 de lei fiind alocați pentru mâncare. Banii însă vor intra în posesia lor abia după ce buletinele de vot vor fi predate la BEJ Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: