Concursul Internațional de Canto „Joseph Schmidt“, proba eliminatorie

Toți cei 15 concurenți au fost admiși în semifinală

Cei 15 participanți la Concursul Internațional de Canto „Joseph Schmidt”, care se desfășoară la Liceul de Artă Suceava în aceste zile, au trecut toți de prima probă, eliminatorie, având calități vocale și tehnică interpretativă deosebite, ne-a informat secretarul juriului, prof. Sabina Roman, directoarea liceului. Concurenții din România, Ucraina, Japonia, Italia, Republica Moldova au trebuit să abordeze un repertoriu impus de juriu, compus din 3 arii și un cântec – muzica preclasică, compozitori români, o piesă de belcanto și una din repertoriul tenorului care a dat numele concursului. „A fost o probă tare, ca un mic recital, cu arii foarte dificile, care pun în valoare atât calitățile vocale, cât și tehnica de interpretare. Fiind prima probă, a fost plină de încărcătura emoțională caracteristică unei competiții internaționale, pe care am tratat-o cu toată seriozitatea. Mai grele mi s-au părut aria preclasică și cea de belcanto, de anvergură, aceasta din urmă putând fi abordată numai cu o tehnică bună”, ne-a precizat ieri soprana Maria Petcu, solistă la Opera din Brașov.
 

Toți interpreții vor participa astăzi la proba a doua, semifinală, la care vor avea de interpretat 3 arii din creațiile unor compozitori ger-mani, francezi și slavi, care trebuie cântate în limba și tonalitatea originale. Ieri a fost zi de odihnă în program, dar și pentru repetiția con-curenților, care au la dispoziție 13 săli de „încălzire” a vocii, ne-a spus directoarea liceului. Reamintim că Liceul de Artă este partener în organizarea concursului, alături de ceilalți organizatori, iar pentru ca participanții să aibă cele mai bune condiții, s-au făcut renovări, începând din holul de la parter și etajul unde se află sala de concert, inclusiv interiorul a-cesteia. S-au montat uși și geamuri antifonice, s-a refăcut sistemul de iluminat, s-au reparat pereții, astfel că mica sală de concerte, numită acum Sala Auditorium, cu o capacitate de 110 locuri, are o „alură”, europeană. „Într-o lună și jumătate totul a fost renovat special pentru concurs, cu bani de la Primărie, din bugetul pentru reparații pe care noi l-am direcționat pentru reamenajări. Suntem pregătiți și pentru deschiderea concursului internațional Lira de Aur, care anul acesta, în premieră, va fi orga-nizat integral la liceul nostru”, ne-a spus dna Roman. De altfel, concurenții au remarcat ca-drul deosebit și buna organizare a concursului: „Mi se pare un concurs foarte bine organizat și mi-a plăcut și programul, faptul că ni s-a oferit ocazia să facem un tur al orașului Suceava și vom vizita și mănăstirile. Este pentru toți con-curenții o oportunitate de a vedea și simți și din punct de vedere cultural zona. Apoi mi-a plăcut că duminică s-a prezentat un film despre Joseph Schmidt și am putut să-l cunosc mai bine”, ne-a declarat soprana Cristina Radu, de la Opera din Brașov. Prima ediție a Concursului Internațional de Canto „Joseph Schmidt” are loc în perioada 12-19 mai, ceilalți organizatori fiind Universi-tatea “Ștefan cel Mare” din Suceava, Primăria Municipiului Suceava, Consiliul Județean Suceava, Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Suceava, Societatea Română de Radiodifuziune – Radio Iași și Inspectoratul Școlar Județean. Juriul Internațional este format din personalități de marcă ale lumii culturale mondiale, președinte de onoare fiind baritonul Dan Iordăchescu, care nu a putut fi din păcate prezent la Suceava din motive de sănătate. Din juriu fac parte ma-rele bariton Italian Mauro Augustini, soprana Sabine Stefan, soprana Felicia Filip, criticul muzical și muzicologul Enrico Stinchelli.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: