Sanitar-veterinarii suceveni i-au surprins pozitiv pe experții europeni

Suceava este printre puținele județe din cele 16 vizitate recent de experții europeni care au scăpat fără vreo o mențiune negativă la capitolul privind modul în care unitățile sanitar-veterinare din România își fac treaba pe linia aplicării normelor comunitare. Declarația a fost făcută ieri, de către șeful Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, dr. Petrea Dulgheru, într-o conferință de presă-simpozion, în cadrul căreia s-a celebrat, împreună cu angajații instituției, Ziua Europei.
 

În perioada 22 aprilie – 4 mai, județul a făcut obiectul unei misiuni a Direcției Generale pentru Sănătate și Protecția Consumatorului (DGSANCO) a Comisiei Europene, în urma căreia – arată dr. Dulgheru – Suceava nu va figura cu aspec-te nefavorabile în următorul raport de țară. „Au fost găsite unele mici probleme, dar de importanță nesemnificativă, care nu aveau influență asupra siguranței alimentelor”, a explicat șeful DSVSA Suceava, menționând că este vorba despre neconformități la ambalajele de carton și la atelierul mecanic de la Dorna Lactate, acestea fiind deja îndepărtate. Controlul comisarilor euro-peni a vizat procesatorii de „tip A”, acreditați la comerțul intracomunitar (cu ștampilă rotundă). „Grupul «La Dorna» este un fanion al României în procesarea lactatelor, la fel ca și «Facos» la comerțul intraco-munitar cu carne”, a reliefat directorul executiv al DSVSA, Petrea Dulgeru.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: