>Actorul Robin Williams a sărbătorit, recent, … zece luni de când nu mai bea! Starul din Doamna Doubtfire s-a internat anul trecut, în august, într-o clinică de dezalcoolizare după ce, spune el, „a căzut din căruță”. „Zece luni n-am băut. Și, înainte de acestea, douăzeci de ani m-am ținut departe de alcool”, a spus el, la Festivalul Internațional de film din California. „Lupta nu este ușoară, și m-am bucurat să aflu că și alți oameni importanți, printre care și primarul orașului San Francisco, Gavin Newsom, a recunoscut aceasta. Faptul că știi că și alții au aceeași problemă își dă curaj să lupți”. Și, pentru că este un comic celebru, a încheiat: „Odată ieșit de la dezalcoolizare, îmi face foarte mare plăcere să vin la un festival sponsorizat de o firmă de băuturi alcoolice! Sunt încântat că pe fiecare masă se află câte o sticlă de vodcă…”. >Sabrina Guinness, cea care va moșteni celebra firmă producătoare de bere, a dat în judecată o revistă britanică care a scris că are o relație amoroasă cu fostul Beatles, sir Paul Mc Cartney. Revista Hello! a publicat câteva știri potrivit cărora cei doi ar fi ieșit de multe ori la masă și că sunt legați de o „adâncă prietenie”. „M-am întâlnit cu el doar de vreo două ori, fără să ne dăm întâlnire, doar întâmplător. Niciodată n-am ieșit cu el în oraș, cum or fi putut să scrie așa o prostie?…”. A fost o veste proastă pentru Hello!, care, în aceeași perioadă, a fost nevoită să plătească rivalei sale, revista OK!, 20 de milioane de dolari pentru că a publicat fotografii furate de la aceasta, făcute la nunta Catherinei Zeta Jones cu Michael Douglas. >Jada Pinkett Smith a sărit în apărarea prietenei sale, Katie Holmes, soția lui Tom Cruise, despre care presa americană a scris că este controlată, pas cu pas, de către soțul său mai vârstnic cu 16 ani decât ea. „Cum s-o controleze? Nu controlează nimic pentru că, în casa ei, Katie este stăpână! Nu vă uitați la ea cum arată, sensi-bilă și neajuto-rată, nu este de-loc o pisicuță, este ditamai ti-groaica!”. Jada s-a abținut să comenteze știrile potrivit cărora Katie ar fi devenit, din catolică ce era înainte de căsătorie, adepta Bisericii Scientologice, al cărui înfocat membru este Cruise…
>„Știu că este greu de înțeles, dar îmi petrec multe vacanțe alături de Demi și de Ashton”, a declarat Bruce Willis, spre uimirea tuturor. Și, ca dovadă, celebra fotografă Annie Leibovitz a publicat, recent, în revista Vanitiy Fair, câteva instantanee surprinse de ea, în care apare celebrul trio: Bruce pescuiește, dar fosta sa soție se giugiulește cu mai tânărul ei soț… Bruce și Demi au divorțat în 1998, după un mariaj care a durat 11 ani, și au împreună trei fete. „Demi este mama copiilor mei, nu-mi permit să nu am relații bune cu ea. Iar Asthon este tatăl vitreg al fetelor mele, și, de fapt, este un tip extraordinar. Așa că nu avem nici un motiv să nu ne petrecem vacanțele împreună, spre bucuria fetelor noastre…”, a spus starul din Die Hard.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii