Pe malul Siretului, între Zamostea și Talpa

O investiție de miliarde se scufundă în ape tulburi

A fost odată un pod…
Scena la care am fost, recent, martor m-a mișcat profund. O femeie din comuna Zamostea intenționa să ajungă la mama sa, bătrână, în satul Talpa, comuna Cândești, județul Botoșani. Peste apă. Luase cu ea mai multe merinde, dar când a ajuns pe malul Siretului, râul venea mare. Un cetățean a sfătuit-o să nu încerce să treacă pentru că își riscă viața. Cu mult curaj, cea în cauză a intrat în vad, dar, simțind cum îi fuge nisipul de sub tălpi, s-a întors, cu lacrimi în ochi, aca-să. Nu avea alt mod pentru a trece pe celălalt mal decât dacă ar fi străbătut vreo 18 km până la digul de la Rogojești sau vreo 20 de km până la Zvoriștea. Altă cale nu-i. Femeia de care vorbeam nu-i singura persoană din această zonă care se confruntă, aproape zilnic, cu asemenea probleme. Ca dânsa sunt sute de oameni, contribuabili la stat, plătitori de taxe și impo-zite, gospodari ce-și au pământul, rudele, chiar părinții de o parte sau alta a apei și nu pot trece Siretul. Aici, între Zamostea și Talpa, a existat un pod construit prin 1890. Spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial, podul a fost aruncat în aer de către soldații români, în ideea că vor opri din înaintare armata rusă. După explozia aceea despre care și acum bătrânii ce mai trăiesc își aduc aminte cu uimire, au mai rămas doar niște piloni.
 

Podul Zamostea – Talpa

Cum podul de la Talpa făcea legătura cea mai scurtă dintre Regat și Bucovina, pe aici trecând mii de oameni cu lemn, var, alte produse pe care muntenii le schimbau în partea șesului pe „pâine”, nu a trebuit mult timp și, chiar în condițiile acelea vitrege, s-a găsit înțelegerea cuvenită de la autorități și s-a construit un nou pod, pe vechea structură, dar din lemn. Acesta a rezistat ani în șir, pe aici circulând nu numai căruțe, dar și mașini, chiar autobuze cu călători. Asta până când inundațiile devastatoare din 1971 au lăsat podul în… aer. Malurile de la capetele podului au fost luate de apă. Improvizațiile făcute de localnici pentru a se putea circula măcar pietonal (se construise un fel de scară), n-au ținut mult, pentru că, după primul puhoi, s-a ajuns la… barcă. Un timp, s-a folosit și un asemenea sistem de trecere a Siretului, de pe un mal pe altul, dar s-a renunțat la el, pentru că nimeni nu era plătit să facă acest lucru. Lipsa podului a creat necazuri mari. S-au înecat oameni, au fost luate de apă atelaje, animale etc. S-au întâmplat adevărate tragedii, care au marcat multă lume. Fiind vorba de o nece-sitate, de o cerință acută pen-tru comunități mari și nicide-cum de un moft, cei aflați la putere imediat după 1990 (domnul senator Octav Coz-mîncă având un rol deosebit), au decis ca, în același loc, peste râul Siret, unde fusese podul vechi, să se construias-că altul. La insistențele cetă-țenilor și cu sprijinul autori-tăților locale au fost întocmite documentațiile necesare, care au costat ceva bani și au fost demarate lucrărilor, constructor fiind COMINCO Frasin. Politica… podului Investiție mare, eforturi deosebite. Cum materie primă (balast, nisip, pietriș) exista din abundență în balastierele din jur, noul pod începea să prindă contur. S-au turnat pi-loni puternici, iar locuitorii satelor din jur se bucurau de o asemenea realizare, mai ales că unii cetățeni își găsiseră de lucru pe șantierul respectiv. Spre nenorocul oamenilor însă, cum era de așteptat, lu-cru imposibil de altfel, podul nu s-a terminat până la alege-rile din 2006, când la putere a venit un alt guvern. Unul mai mândru și mai bățos, care și-a arătat… mușchii în fața celor ce conduseseră țara pâ-nă atunci și au sistat investiția de la Talpa. Chiar dacă se cheltuiseră câteva zeci de miliarde bune de lei. Timp de 4 ani nu s-a mai mișcat nimic aici. În anul 2000, când s-a făcut din nou rotația puterii, prin insis-tențele aceluiași domn Octav Cozmîncă, lucrarea a fost reluată. S-a ajuns chiar la grin-zile uriașe, care au fost aduse aici, fiind pe punctul de a se monta. Ghinion. Mare ghini-on. Când să fie adusă macara-ua de mare capacitate pentru ridicarea mastodonților, ia-răși politica și-a băgat coada. Au venit alegerile din 2004, a căzut guvernul și, o dată cu el, investiția de care vorbim a fost lăsată baltă. De atunci, așa cum reiese și din fotografiile realizate în cursul zilei de joi, grinzile respective zac pe malul apei (unele chiar într-o baltă), fiind deja afectate de șuvoaie, de gheață, de capri-ciile naturii. Politica podului, o politică parșivă. Cei ajunși la putere nici n-au vrut să audă de lucrarea începută de cei aflați la guvernare înaintea lor. Chiar dacă se cheltuiseră sume imense de bani. În ciuda fap-tului că au fost interpelați în Parlament despre acest lucru și li s-au adus argumente clare privind necesitatea finalizării lucrării, miniștri plini de sine precum Dobre sau Berceanu, care aveau pâinea și cuțitul în mână, nici n-au vrut să audă de necazurile oamenilor de pe valea Siretului, care sunt „con-damnați” să nu poată trece apa decât străbătând zeci de kilometri. Un nou ministru, o nouă speranță Unul dintre demnitarii Ro-mâniei, care cunoaște bine situația privind „Podul de la Talpa”, este domnul deputat Eugen Bejinariu, fiu al co-munei Zamostea. Iată ce ne-a declarat domnia sa în legătură cu acest subiect: „Autoritățile actuale tratează cu indiferență această problemă, lăsând să se ducă pe apa sâmbetei miliarde de lei. Sunt sume de bani de la bugetele locale Suceava și Bo-toșani și sume alocate de la bugetul statului. Mai mult ca atât, în cazul podului cu pri-cina se observă clar tratarea cu indiferență a situației unor oameni necăjiți, care au pă-rinți, pământ și alte bunuri de o parte și alta a apei. În ce mă privește, am făcut o interpe-lare pentru noul ministru al transporturilor, Ludovic Or-ban, și sper să găsim înțele-gere pentru ca lucrările să fie reluate, mai ales că ele sunt realizate în proporție de 80 la sută”. Redăm din interpelarea domnului Bejinariu doar un citat: ”Vă rugăm domnule mi-nistru Ludovic Orban să ana-lizați această solicitare și să precizați pentru Primăria co-munei Zamostea și pentru populația din localitățile be-neficiare din județele Suceava și Botoșani, dacă veți sprijini finalizarea lucrărilor de con-struire a podului de la Talpa și când estimați că această importantă lucrare pentru ce-le două județe va putea să fie dată în folosință”. Podul – o necesitate După cum am aflat, va-loarea investiției care a făcut obiectul documentării noastre se ridică la circa 36 miliarde de lei vechi. 80 la sută din lucrare este realizată, numai că, din nefericire, ea a fost sis-tată – așa cum arătam – din mo-tive politice. Domnul Neculai Achihăei, primarul comunei Zamostea, ne spunea că ”po-dul are o importanță strategi-că, el a constituit, multă vre-me, o cale de comunicație în-tre Imperiul austro-ungar și Regat, mai ales că, pe lângă co-muna noastră, trecea granița. La noi, sunt mulți gospodari care își au pământul dincolo de apă, ceea ce înseamnă, pen-tru ei, un chin, mai ales în pe-rioada însămânțărilor sau recoltării, dacă Siretul vine mare. Păcatul e mare că s-au îngropat niște miliarde de lei din banii oamenilor, ai contri-buabililor, fără nici o finaliza-re”. Domnul Dionisie Cutaș, viceprimarul comunei Za-mostea, adăuga: „O parte din grinzile aduse la pod au fost răsucite de apă. Unii spun chiar că nu se știe dacă mai sunt viabile. Constructorul a venit să facă un proces-verbal de distrugere. Nu-i corect. E bătaie de joc din banii contri-buabilului. Mai mult ca atât, lipsa podului a făcut ca, numai anul trecut, doi cetățeni din comuna Zamostea, Constan-tin Băncescu și Gheorghe Ciorneschi, să-și găsească sfârșitul prin înec, în timp ce încercau să treacă apa. Altul, pe nume Vacaru, a scăpat ca prin minune, ținându-se de un cal, în timp ce o parte din atelaj a fost luat de valuri. Apa poate veni mare când nu te aștepți, pentru că este dirijată de la barajul Rogojești. Dacă ar fi voință, dacă noii guvernanți ar cunoaște concret situația oa-menilor nu ar mai fi mult de lucru”. Am ascultat și opinia a do-uă persoane de… dincolo de apă. Domnul Constantin Cior-nodolea, primarul comunei Cândești, de care aparține sa-tul Talpa: „De când nu mai este podul, oamenii de pe la noi nu mai merg la Zamostea la moară, la piață sau după lemne de foc. Pentru cei ce au pământ dincolo, lucrările agricole constituie un chin. Pe podul respectiv se putea merge și la Rădăuți mai ușor, e calea cea mai lesnicioasă pentru oamenii locului de a trece râul Siret.” Domnul Emil Ohaci, gospodar din satul Talpa, este legat sufletește de pod. Aici are anumite responsabilități la o balastieră, nu departe de pod își are locuința. Ce ne-a declara dânsul: „De 2 ani, din 2005, nu s-a mai făcut nimic la pod. După câtea am auzit, se zice că și contractul cu constructorul a fost reziliat. Ar mai trebui puse grinzile. Cel mai bine ar fi ca această lucrare să o preia C.F.R.-ul, pentru că au specialiști buni, au utilaje și sunt oameni se-rioși. Oricum, mai e mult de lucru, dar finalizarea lucrării ar însemna o mare realizare pentru multă lume. Fără vo-ință politică, fără vrerea celor ce au puterea în mâini nu se poate face nimic”. Așadar, între comuna Za-mostea și satul Talpa din ju-dețul Botoșani au fost „îngro-pați” aiurea zeci de miliarde de lei. Sunt bani din buzuna-rele și așa sărace ale oameni-lor, pe care unii inși ajunși la putere chiar și prin voturile acestor amărâți, îi tratează cu indiferență. Lucrarea, necesa-ră și așteptată de populație, realizată, până în prezent, în salturi, după cum a bătut vân-tul politic, poate și trebuie să fie terminată. În 24 februarie 2006, în urma unei interpelări făcute de domnul deputat Eu-gen Bejinariu, prin adresa nr. 767, Ministerul Transporturi-lor menționa că: „încearcă i-dentificarea unor soluții, îm-preună cu autoritățile locale, în vederea reluării lucrărilor astfel încât, în timp cât mai scurt, această lucrare să fie finalizată”. De la primirea a-cestui răspuns a trecut un an, s-a… trecut și ministrul trans-porturilor, iar soluțiile căuta-te, probabil, cu mult sârg de cei de la ministerul respectiv, nu au mai fost găsite. Oame-nii însă nu și-au pierdut încă speranțele. Cei mai mulți dintre ei mai cred într-o… mi-nune. Poate că aceasta o va realiza domnul Ludovic Or-ban, pentru a rămâne în memoria a numeroși cetățeni de pe valea Siretului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: