Apartamente din Ansamblul… „Kosovo“, nedorite de nimeni

Primăria Suceava ar putea să-și îmbogățească patrimoniul cu două noi unități de locuit. Este vorba despre apartamente din blocuri aparținând Ansamblului de locuințe „1 Decembrie 1918” din cartierul Obcini, cunoscut drept… „Kosovo”, nedorite de nimeni. După un număr de patru ședințe de licitație organizate pentru vânzarea prin licitație publică a 27 de unități de locuit din Blocurile nr. 20, 21, 22, achiziționate au fost doar 25. Consiliul Local a hotărât că se va organiza și o cincea rundă, iar în cazul în care nu se vor găsi amatori, respectivele apartamente vor îmbogăți fondul locativ al municipalității. Până acum, în urma procedurii de licitație, la bugetul local au intrat 4.206.225 RON (40,206 miliarde lei vechi). Lucrările la tronsoanele în cauză au început în anul 1990 și au fost abandonate la jumătatea lui 1992. Atunci, Regia Autonomă de Utilități Comunale și Locative (RAUCL) Suceava a încheiat contracte de vânzare doar pentru o parte dintre locuințe. Întrucât fondurile depuse de contractanții persoane fizice au fost insuficiente, la blocurile în cauză s-a executat doar structura de rezistență.
 

Curtea de Apel Suceava, prin Decizia definitivă și irevocabilă nr. 1620 din 19 octombrie 2005 a obligat municipalitatea, ca preluator al fondului locativ de la desfiin-țata RAUCL, să finalizeze și să predea, către persoanele în-dreptățite, în 10 luni, locuințe respective. Întrucât termenul nu a fost respectat, fiind de-pășit în august 2006, Primăria Suceava este obligată să plă-tească daune de 10 RON (100.000 de lei vechi pe lună) pentru fiecare locuință neter-minată. Conducerea executi-vului se aștepta ca, în urma li-citației, să încaseze circa 50.000 RON (50 miliarde lei vechi). Pe lângă această sumă, pentru finalizarea lucrărilor, Primăria va aloca 2,5 milioane RON (25 miliarde lei vechi). Cu 2 milioane RON (20 mili-arde lei vechi) vor veni con-tractanții inițiali, ca diferență între ceea ce au achitat inițial și costurile actualizate. Învin-gătorii la licitație vor putea să facă plata în două rate, ultima la recepționarea apartamen-telor, preconizată pentru anul 2008. Cele 3 tronsoane conțin 71 de unități de locuit, dintre care 44 au fost contractate la începutul anilor ’90.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: