Terasele estivale pot fi amenajate în imediata veci-nătate de agenții economici care dețin un spațiu de alimentație publică. Funcționarea amenajărilor cu caracter estival nu trebuie să afecteze căile de circulație existente de-a lungul acestora. Tipurile de activități desfășurate vor fi cele specifice serviciilor de alimentație publică, răspunderea privind calitatea acestora revenind operatorilor. Dreptul de folosință asupra terenului ocupat se dobândește prin închiriere, pe o perioadă determinată, fără licitație publică. S-a renunțat la licitație deoarece organizarea teraselor estivale se poate face doar de către cei care dețin un spațiu de alimentație publică.
Consilierii locali au amânat, în ședință ordinară, aprobarea Regulamentului privind amplasarea teraselor estivale în zonele publice ale municipiului. Aceasta, după ce comisia economică a propus constituirea unei comisii a Consiliului Local și executivului, care să-l revadă și să-l adapteze la situațiile din teren. Regulamentul ar urma să fie discutat în regim de urgență, până la mijlocul lui aprilie, astfel încât să nu împiedice organizarea teraselor. Potrivit acestuia, terasele pot fi amenajate pe trotuare și alei pietonale, parcuri, scuare, grădini publice, precum și pe alte terenuri amenajate sau neamenajate. Acestea vor funcționa în perioada 1 aprilie-31 octombrie, autorizațiile de construire fiind valabile doar pentru anul în care au fost emise.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii