Cu bade Culiță
Dulce ca mierea e glonțul… …ne’o făcut prizonieri și ne’o dus în Rusia. Am mers 12 zile cu trenu, până la Bălți am făcut vreo 6 zile. Ne’o dus de-acolo la lagărul 58. Apoi, cei mai buni de muncă, ne’o trimis spre Urali: iar 12 zile cu trenu! Acolo, cân’ ne’o descălțat de bocanci și de opinci (din coajă de tei împletită), când am ajuns acolo – tătă lumea digerată!… Țapeni, înghețați… O pus la fiecare vagon sobă, lemnele le-o pus la un vagon, da’ nu ne-o dat niciun lemn, deloc cât am mers 12 zile! Niciun lemn la sobă… Eram mai tânăr… Am ajuns acolo și s-o strâns gărzile, rușii, și ne prindea de cap, și ne-o făcut movilă… Când am plecat, erau doar două degete de zăpadă – acolo când am ajuns, era până la brâu! Ș-o făcut mogilă, jos, din fiecare vagon. Mă dădeam eu la spate, să nu mă lovească. Te lovea cu ci-i venea la mână; cu patul puștii; te prindea de cap, te rupea… În fund, în fund… acolo în lagăr este pregătit pentru voi o baracă. 1400 de oameni! Români. Ne’o bagat la baie, ne’o pansat picioarele degerate și m-o trimăs la lagărul 4, în pădure, la tăiat de pădure. Ne-o făcut brigăzi… Și-n pădure, un plutonier major… …ne bătea c-un par. Și c-un câne ne rupea! Și ne fugărea pas alergător până la locul din pădure. Oamenii ăștia mai bătrâni-mai pricepuți, o zîs așă: „Dacă vreți să ne omorâți – o-morâți’ne așa! Nu ni duceți să ni mai canuniți în zăpadă…”. Comandantul de lagăr o fost pe front cu românii și el de-aceea-i șchiop, n-avem ce-i face, el se răzbună pe voi. Am stat o lună de zile… am rămas acolo, și de-acolo, primavara, o-nceput să mă scuture frigurile. M-am îmbolnăvit! Ș-o-nceput să moară mulțimea. Și m’o dus la alt lagăr, m-o scos de-acolu. M’o dus la lagărul 12, ș-acolu m’o salvat un sergent care fusese în Divizie, s-o-mbolnăvit în Divizie și l-o trimis înapoi în spital și-amu l-o dat la noi ca activist de partid. Mă duceam la el, plângeam, răcneam, „Dle sergent…!” /” N-am ce-ți face, și eu-s ca și tine: prizonier! Atâta pot să-ți fac: să vii pe la doctor, să-ți dea o chi-nină galbenă…”. Și dam din mâncarea mea la alții, basara-beni, sanitari, și aceia îmi dădeau mie chinina. Și luam, în fiecare zi mă scuturau frigurile, stam jos la lucru (acolo unde lucram), zicea doctorul că-i o boală… necrezătoare, că nu ai tem-peratură, mă scutea doar dacă aveam boala cu temperatură! Na, ș-atuncia eu mă duceam așa la lucru, și vinia santinela, mă găsea gios, da cu picioru’n mini și zicea: „Dormi jos?!” …Vara ni-o dispărut frigurile… Mergeam în pădure și-ncărcam la butuci pe niște vagoneți, și-i băgam într-o fabrică, acolo unde se tăia… Băă, aici îi România voastră! …Mergând o datî prin pădure, am auzit așa un zvon… grăind prin pădure. Și m-am dus și m-am dus și-acolo am dat de români! Români de-aici de la Cernăuți, de la Rădăuți, din părțile astea, ridicați din Basarabia, cu domiciliu forțat, acolo. Și ei da lemne, butuci la vale. Și, cân’ am ajus la ei, am strigat o dată: ”Băăă, aici îi România voastră!”. Ș-atunci, ce-avea-n mână fiecare, s-o strâns, așaa, aplecați, și’o vinit și s’o lipit pe lângă mini… ”Da’ cu tini ci-i, măăi, da’ tu di undi ești?!” Da’ nu puteau grăi, se temea c-audi cineva. Era niște lume bătută de soartă. Aveau câte 10-15 ani de cân’ au fost ridicați de-acasă!! Fiecare avea câte doi copii, câti unu acasă rămași… și ei trăind aicia… Din loc în loc – din loc în loc, tot ne-o mutat și ni’o adus până aicia, în Siberia… Am stat oleacă cu ei de vorbă… Și m-am dus la oamenii mei, că mi-am lasat niște semne ca să pot nimeri înapoi la dânșii… Eu strângeam ori fragi ori niște merișoare și le duceam în lagăr, le dam la bolnavi și-mi dau câte-o bucățică de pâne. Făceam ca să nu stau degeaba, mă descurcam în felul cela. Ș-o trecut ani de zile și ani de zile, uite-așa… Din ’45, au început să ne ie declarații și bătut ! Amu viniam de la carceră, poimâne iară mă baga la carceră. Făceam 4-5 zile de carceră… La doi ani de zile, eram acum la lagărul 6, scoteam din carieră azbest… – Ce declarații voiau evreii de la dv.? – Declarații voiau în felul următori: să declari ce-o făcut ofițerii și ce-am făcut noi pi front. Și ce politică am avut de-acasă, părinți, eu ce politică am făcut… Eu scriam în fiecare dată aceiași declarație (care-am început-o acum doi ani): tot aceia!… – Câți anișori am lăsat pe-acolo, spuneai mata?! – Din ’44. Ș-am vinit în ’51. În ’51 am vinit în Sighetu Marmații, de la poloni. Ni-o lasat trenu acolo și de-acolu ni-o predat la Securitatea românească. Securitatea românească ni-o bagat în trenuri românești, da’ o dublat santinelele. Ne-o pus câte 40 de inși într-un vagon (rușii ni-o pus câti 100 într-un vagon) și ni-o dus prin Ardeal, așa-ia, direct la București. Și la București s-o rupt trenu: jumatati o ramas, ofițerii (c-o fost 120 de ofițeri) o ramas la București, la Jilava ori al Văcărești, nu știu la cine, și celelalti 6 vagoani li-o dus la… Târlișor (!?, oi fi scris bine!?), lângă Ploiești. Ș-am stat 3 luni de zile în pușcărie, în România… Și de-acolo, am vinit la gară la Ilișești… Eu văd încă santinela în urma mea… – Satul, cum v-a primit? – M-o chemat la primărie să ieu ori secretar de partid, ori primar… că noi știm că ai fost atât de corect cum nu mai există, că așa o calitate de om corect… Și la urma tătă, n-am vrut să ieu, mă punea să fac propagandă la oamenii mei, să-i duc în eroare pe ăștia… acolo am întâlnit atâta suferință, atâtea necazuri, ș-cum cum să-i mint pe oamenii din sat… Nu-i de mine! Eu văd încă santinela în urma me !Atâția ani de zile am mers cu santinela în urma mea și încă o mai văd și acum…” Banii, un an de zile-nainte, numai să iei…”. Și n-am vrut să iau și gata. Așa mi-a fost mie voința… – Arăți bine. Ai 84 de ani! Ajungi suta! Ca Vârlan. Un vecin. Pensie?! – Am avut 6 milioane, acum ni’o majorat. Numa așa m-am trezit că mi-o vinit încă două milioane în plus… Tot m-o-ntrebat, mi-o trimăs de două-trei ori niște hârtii să spun unde-am mai avut lucrat… Am fost bolnav, operat, am lucrat la linia ferată, când s-o făcut podul ăsta, la tunel… Ș-am avut și ceapeu… Paznic am fost toată vremea… Am 8 operații făcute… Am operație de stomac. Am operație de umărul ăsta, o fost farmat definitiv. Astalată mână o fost ruptă c-o șină de tren, în Siberia. Ultima operație-i di prostată… Și mi-o scos fierea odată, și tăti pietrele de la ficat… M-o propus la operație, că zice zicea tăți doctorii: ”Reziști! Că ai inima tare”. – Cum arăta o zi din viața matale lăsată pe-acolo? – Noi, la ora 7 eram ieșiți pe poartă. Deșteptarea, la 5. Te-anunța care brigadă merge la masă; după aceea ieșeam la poartă încolonați până vinia santinelele, care ne preluau pe lucrări și ne ducea la lucru. La 7 erai ieșit pe poartă și plecat. Și viniam sara la 5, la lagăr. Până era stingerea, nu-ți avea nime grija, doar dacă trebuia undeva corvată! Și, uite-așa, am petrecut… – Ce… păpați? – Mâncarea o fost așa: îți dădea ovăs cu urluială, grăunțe urluice și ovăs, că găseam ovăs întreg în mâncare, în supă. Și-n pâne. Pânea era tot făcută așa. Era cartofi și mai băga câteodată pește, băga un motor și-l farma acolo în cazan, și-l șișcuia (de la șișcorniță, aia de mărunțește strujenii), și punea oleacă de făină și… era gata mâncarea. Că dacă nu, îți dădea peștele la mână, îl spalai… Dădea câte-un peștiuc, așa, și-l mâncai la mână, da’ era supa mai subțire (râs, râs)… – Felul doi!? – O fost cazuri… când am luat vreo 360 de puncte! (Era de dărâmat o magazie, pe care, Gvinda, ingenios, a reușit-o culca la pământ cu jumate oamenii din brigadă). Ni-o dus la lagăr și ni-o primit cu muzică! (râs, râs)… Aa, făceam și năluciri! Ni dădea ceva bani, ruble, da după ce depășeai norma, depășirile de normă. C-ai avut 10 ruble, 20 de ruble… le-ai primit la mână… – Făcuși un ban grămadă! – (râs). Am strâns. Da’ mi i-o furat de doauă-trii ori! (râs). Am oprit cinci ruble ca să beau cu unul din Brăila, un prieten de la magazie, care a mai rămas după mine… – Distrăcții, ceva?! – Nu. – Duminica? – Stăteai și dormeai. Unii aveam câte-o duminică sau două pe lună, care o țineam. În rest, ieșeai la lucru… – Dor de casă… – Nu, nimica. Gândeam c-odată-ș-odată voi vini acasă… – Cu Dumnezeu… – N-apăi, credința mi-o fost credință! Credința am avut din totdeauna. Duminica, sărbătorile… da dacă te-au pus la lucru ai mers la lucru. O fost un preot, căzut și el ca noi prizonier, și ținea așa câteodatî, și mai citea. Și ne spunea câte ceva, și tot îți mai aminteai așa… Și, uiti-așa am petrecut tăți anii… – 7 ani! Cei mai frumoși ani! – Mi-o părut bini că n-am prea fost așa bolnav. M-o operat un ungur-un neamț ș-un rus. Mi-o scos sângele de la plămâi… Da’amu eram gata-gata. Și aveam 43 de grade temperatură și stătea un sanitar neamț și-mi uda gura cu ceai. Nu mâncasem două zile… – De alți fârtați de suferință, mai ai cunoștință, știre?! – Nu știu. Care cum o vinit, o murit. O fost și din Berchișești, și din Capu Câmpului, din Voroneț, din Mănăstirea Humorului, din Arbore… tăți o murit, tăți-tăți… – Tineretul… – Tineretul ăsta… nici nu muncesc, eu față de dânșii am muncit. Am suferit și-am necăjit, da am și muncit, altfel n-am putut trăi. Am avut femeia bolnavă, și copii am crescut, da eu, și zâua și noaptea am mers la lucru, că nu s-o putut… Trupul mi l-am ținut și n-am băut, și-am mâncat mâncare consistentă… N-am fumat niciodată. N-am băut niciodată… – !!! – De la o bucată n-am mai mâncat carne de porc, carnea de porc are ceva. Carne de oaie, de vită, pește… – Politică… – Atâta-ți spun: Tătă ziua-i politică! Am aparat de radio, televizor – nu, ziare – nu. Nu văd, ascult buletinele. Trebuie să iasă ceva din tătă politica asta… – Noaptea mai visezi Siberie! – Ăă, nu. Amu s-o gătit! Sfărșeală! Doamne… Hai atunci să o gătăm și noi cu povestea. Deși, înainte &-napoi mult ar mai fi! S-o sfârșim și cu bade Culiță, venerabilul, aventurierul și prizonierul. Suntem în ograda omului. Încă. Soarele lovește cu putere. Ciudat, nu?! Grivei-cotei latră. Pintenatu, și el de colo, cu Cucurigu lui. Soarele străluce. Dumi dă mâna cu Nicolae și pleacă. Fiștecare e la treaba și pe la casa cui îl are. Și badea Niculaie Gvinda, cu cei 84 anișori ai lui, cu 8 operații și… cură la greu prin 17 locante de top din Siberia iadului… My God! Câtă suferință, tot atâta dramă. Oare pe Dincolo o fi altfel?! A consemnat DUMI BRAD, compasiv
Comentarii