Noua stație va dispune de ambulanțele necesare, dotate cu aparatură adecvată, medicamente, echipament specific necesar și mijloace de comunicați moderne, de ultimă generație. În caz de necaz, incendii, explozii, arsuri chimice sau termice, intoxicații, accidente de toate tipurile, inclusiv cele grave, de circulație, electrocutare, înec, probleme cardiace deosebite, calamități, dezastre etc., este suficient un apel telefonic la 112, care este gratuit, și, în cel mai scurt timp, echipajul sanitar, plus cel de descarcerare sau, dacă este cazul, cel al poliției, se deplasează la fața locului, gata de intervenție. Așadar, ieri, la Siret, s-a tăiat panglica de inaugurare a Stației, situată în cadrul Gărzii de pompieri de aici. Au fost prezenți subprefectul județului, dl Alexandru Băișanu, col. Lucel Lulciuc, șeful I.S.U. Suceava, dr. Alexandru Paziuc, directorul Direcției de Sănătate Suceava, dr. Daniel Martiniuc, șeful Stației de Salvare Suceava, primarul și viceprimarul orașului, reprezentanți ai unor instituții din Siret, ziariști etc. Manifestarea a fost precedată de o slujbă de sfințire a unității, oficiată de pre-otul militar Iacob, ce aparține de M.A.I. Mai mulți vorbitori au adresat cuvinte de laudă pompierilor pentru efortul depus și spiritul gospodăresc de care au dat dovadă pentru investiția realizată și menirea ei nobilă de salvarea a vieții. Dar, vorba dlui Băișanu, „vă doresc să nu aveți de lucru” – adică, să nu fie cazuri, când viața omului să ajungă la grele cumpene.
„Omul sfințește locul”, spune românul, iar lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au dovedit din plin acest lucru și prin ceea ce au realizat la Siret. Prin eforturi proprii, cu sprijinul autorităților locale de aici, într-un spații cândva plin de bălării, a fost amenajată și dată, ieri, în folosință Stația de Intervenție pentru Asistență Medicală de Urgență și Descarcerare (SIAMUD) Siret. Este cea de a treia subunitate specială de acest gen din județ, după Suceava și Fălti-ceni, având atribuții de apărare și salvare a oamenilor, atunci când viața sau funcțiile vitale ale acestora sunt expuse unui pericol existent ori iminent. Personalul medical al SIAMUD Siret va fi asigurat de către Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, iar personalul cu atribuții de descarcerare de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii