Despre cazul Severin Tcaciuc presa județeană și chiar cea centrală au scris pagini întregi. În urma plecării, pentru că nici pe departe nu a fost vorba de fugă, omul nefiind dat în urmărire de cineva, a ieșit un mare tărăboi, iar o persoană trebuia să plătească. Unul dintre „țapii ispășitori” ai acestei incredibile povești a fost comisarul-șef de poliție Mircea Stoleriu. Fostul P.N.A. de atunci, condus în acea vreme de domnul Ioan Amarie, a raportat, probabil, cu mândrie patriotică, faptul că a arestat un infractor periculos și un corupt. Așa cum am mai menționat, nici pe departe nu vrem să fim avocatul domnului Stoleriu, dar citind o serie de documente pe care ni le-a pus la dispoziție, acte semnate și parafate de procurori cu experiență în materie de urmărire penală și criminalistică, ne crucim și, totodată, ne întrebăm: oare cei ce au acuzat fără probe și dovezi nu se tem că există un Dumnezeu și că, mai devreme sau mai târziu, îi va bate? Când facem această afirmație avem în vedere doar un singur aspect, pe care îl vom dezvolta mai jos. Și iată despre ce este vorba.
La data de 26 iunie 2003, prin rechizitoriul nr. 33/P/2003 al Parchetului Național Anticorupție, domnul Mircea Stoleriu, comisar-șef, absol-vent a două facultăți, iar în cea de-a treia (drept), este student în anul IV, a fost trimis în judecată, în stare de arest, fiind învinuit de comiterea a 6 in-fracțiuni. O instanță a Curții de Apel Târgu Mureș i-a dat câștig de cauză în 3 dintre a-cuzații, scoțându-l de sub urmărire penală și achitându-l, ca fiind nevinovat, întrucât faptele nici nu existau (este vorba de dare și luare de mită). Printre alte infracțiuni ce i s-au pus în cârcă domnului Stoleriu a figurat, prin re-chizitoriul la care ne-am refe-rit, și cea de „favorizare a infractorului în legătură cu fuga din România a incul-patului Tcaciuc Severin”. Dar cum, în ce mod l-a favori-zat Stoleriu pe Tcaciuc? Lu-crurile au fost lămurite în mod competent, după efectuarea cercetărilor ce se impuneau, de către domnul Gheorghe Sofian, procuror în cadrul Par-chetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Iată ce menționează domnia sa în Rezoluția din 29 XII 2005: „Din pro-bele administrate în cauză rezultă că, la data de 28.02. 2003. numitul Tcaciuc Seve-rin a ieșit din România prin Vama Borș (….). La data de 28.02.2003, pe numele lui Tcaciuc Severin nu exista nici o interdicție cu privire la ieșirea din țară, respectiv, nu era dat în urmărire generală sau în consemn la punctele de frontieră și deci se poate con-cluziona că acesta a părăsit în mod legal teritoriul României (…). Față de cele constatate, nu se poate reține în sarcina numitului Stoleriu Mircea să-vârșirea infracțiunii de favori-zare a infractorului, întrucât, așa cum rezultă din probe, în cauză nu sunt date elemen-tele constitutive ale vreunei fapte de natură să atragă răs-punderea penală”. Chiar și din declarațiile domnului Sto-leriu, care era deținut la Penitenciarul Botoșani, unde dânsul susține că a fost tor-turat, lucru despre care vom scrie și pentru care cel în cauză s-a adresat la CEDO din Stras-bourg, rezultă că nu l-a ajutat prin niciun mijloc pe Severin Tcaciuc să părăsească țara. De fapt, Tcaciuc nici nu avea nevoie de sprijin, atâta timp cât nu era dat în urmărire sau în consemn la frontieră. Mai mult ca atât, după ce comi-sarul-șef Mircea Stoleriu a intervenit la Hotelul „Buco-vina” pentru a-l aduce pe Se-verin la Parchet în vederea prezentării materialului de urmărire penală, familia Tca-ciuc, Severin și Aneta, l-a re-clamat pe polițist la Curtea de Casație și Justiție, învinuin-du-l că le-a violat domiciliul, le-a distrus bunuri și chiar că le-a furat bani, lucruri care nu s-au adeverit a fi reale. Pe baza probelor administrate, pro-curorul Gheorghe Sofian a dispus, pe bună dreptate, ne-începerea urmăririi penale fa-ță de Mircea Stoleriu pentru închipuita infracțiune de „fa-vorizare a infractorului”. Din păcate, când acest adevăr a fost stabilit, Mircea Stoleriu era, deja, după gratii și execu-tase aproape 3 ani de închi-soare. Față de această situație mai mult decât delicată, dân-sul susține că acuzația respec-tivă, în jurul căreia s-a făcut atâta vâlvă la timpul respectiv, i-a cauzat grave prejudicii mo-rale, materiale și profesio-nale, inclusiv destituirea din funcție, arestarea preventivă și condamnarea nedreaptă. Totodată, domnul Stoleriu crede sau mai bine zis este convins că „episodul Tcaciuc Severin” a reprezentat un mo-tiv artificial și grotesc înscenat pentru decapitarea generalului Neamțu de la comanda Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și demonizarea sa. Iată ce ne-a declarat legat de acest aspect, Mircea Stoleriu: „Este inacceptabilă concepția unor oameni, dacă-i putem numi așa, care folosesc actul justiției pentru a-și satisface instinctul primitiv al răzbunării și înscenării. Din nefericire, cred că nu sunt singura victimă de acest fel, dar, spre deosebire de ceilalți, eu îmi voi căuta dreptatea în țară și străinătate.”
























Comentarii