Or, actul normativ a apărut pe 8 noiembrie și a fost publicat în Monitorul Oficial de zilele acestea, fapt care face imposibilă orice intenție de organizare a licitaților și de întocmire a proiectelor. Într-o asemenea situație se află un pod peste Moldova de la Câmpulung Moldovenesc, canalizarea și stația de epurare de la Coșna, alimentarea cu apă de la Dolhești, alimentarea cu apă de la Dornești, canalizarea și stația de epurare de la Gălănești, stația de epurare de la Horodnicu de Sus, refacerea unui pod din Ipotești, construirea unui pod din comuna Moldovița și alimentarea cu apă de la Pojorâta. „Respectând prevederile Ordonanței de Guvern nr. 34, nu mai există timpul fizic necesar organizării licitației de proiectare și asistenței tehnice. Nu avem atâția specialiști în Suceava, care să facă posibilă parcurgerea etapelor amintite până la 21 decembrie, dată după care trezoreriile nu mai efectuează plăți. Și atunci mă tem că, în decembrie, Guvernul va critica județul Suceava că este în imposibilitatea de a absorbi banii. De asemenea, probabil că își va pune probleme față cum vor fi cheltuite fondurile europene în 2007, dacă acum nu suntem capabili să gestionăm cei 36 de mili-arde de lei vechi pentru dezvoltarea infrastruc-turii din mediul rural”, a subliniat dna Acatrinei, adăugând că, probabil, la Ministerul de Finanțe nu există specialiști în proiecte tehnice și în domeniul financiar, care să coreleze toate datele pentru o situație dată. Vicepreședintele Consiliului Județean mai precizat că situația nu este unică, aceasta întâlnindu-se și anul trecut, la podul de 20 de miliarde lei de la Moldovița.
Vicepreședintele PRM al Consiliului Județean Suceava, Stela Acatrinei, critică apariția, cu foarte mare întârziere, a HG nr. 1599, prin care județului Suceava i s-au alocat 36 miliarde de lei vechi, în vederea finanțării Programului de dezvoltare a infrastructurii din spațiul din rural. Este vorba despre susținerea a mai multe lucrări de alimentare cu apă, canalizare, drumuri, poduri și podețe, finanțarea respectivă având șanse mari să se reîntoarcă la bugetul central. Dna Acatrinei relevă că Guvernul, ca de obicei, adoptă măsuri „heirupiste” și populiste, în sensul că hotărârea amintită nu este corelată cu alte acte normative care reglementează modul de cheltuire a acestor importante fonduri. Astfel, conform Ordonanței de Guvern nr. 34, pentru sumele care depășesc 40.000 de euro fără TVA, procedura de parcurs este laborioasă și îndelungată, toate demersurile durând mai bine de 50 de zile.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii