Un bătrân de 86 de ani, din Suceava, „țepuit” de 40 de milioane de lei

S-a întâmplat pe o stradă din municipiul Suceava. Un bătrân de 86 de ani se întorcea, împreună cu soția sa, în etate tot de 86 de ani, spre casă. Deodată, lângă cei doi a oprit o mașină, iar, din interior, un cetățean, ce părea foarte agitat, l-a întrebat pe bătrân în ce parte e spitalul, pentru că are un caz grav. Omul, de bună credință, i-a explicat, spunându-i că trebuie să întoarcă mașina și să o ia pe traseul indicat de el. Cel de la volan a dat semne că nu se descurcă și l-a rugat pe bătrân să urce și să-l însoțească, pentru că, astfel, ar face un gest deosebit. Cum se spune în lumea escrocilor, octogenarul a „mușcat” din nada banditului și, cu gândul că face o faptă bună, a urcat în autoturism, unde se mai afla o femeie tânără. Mașina a pornit, iar, după câțiva metri parcurși, individul ce conducea operațiunea de escrocare a spus că are o geantă cu vreo 50.000 de dolari și nu ar vrea să intre cu ea în spital. De aceea, mai are o rugăminte, să i-o primească bătrânul acasă, pentru scurt timp, și îi va fi recunoscător. A fost a doua mare greșeală pe care binevoitorul a făcut-o. A acceptat, fără să gândească prea mult, ca individul necunoscut și însoțitoarea sa să-i intre în casă. Aici a urmat marea… abureală.
 

Arătându-i un teanc de, zice-se, dolari, a reușit să-l păcălească pe bătrân de 40 de milioane de lei pe care îi avea în casă, scoși de puțin timp de la CEC. Imediat a intrat în casă și bătrâna. Era prea târziu! Banii erau dați, iar „musafirii” ieșeau pe ușă, lăsând, drept garanție a corectitudinii lor, o geantă „diplomat”, plină cu… „dolari”. Când aceasta a fost deschisă, spre disperarea celor doi bătrâni, în interior se afla doar o sticlă de suc, golită pe jumătate. Abia atunci omul ce credea că face o faptă bună și-a dat seama că a fost păcălit. Era prea târziu, iar escrocii prea departe. Probabil că își căutau alți naivi pe care să-i fraierească cum vor… Cazul ne-a fost prezentat, ieri dimineață, la redacție, de către o persoană de încredere, fostă salariată a Consiliului Județean. Aceasta era marcată de cele petrecute, dar și convinsă că bandiții ce l-au „țepuit” pe bătrân vor fi greu de depistat. Am fost rugați să facem public acest caz, în ideea că cele petrecute vor constitui o lecție și pentru alți pensionari, oameni în vârstă, care, cu gândul că fac o faptă lăudabilă, fără să-și dea imediat seama, cad în capcanele unor escroci.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI