O situație conflictuală fără precedent riscă să transforme comuna suceveană Cornu Luncii într-un nou 1907, în care țăranii sunt dispuși, fie să-și dea foc, pentru pământul pe care sunt proprietari după Revoluție, potrivit Legii 18/1991 republicată și adăugită, fie să moară cu autoritățile de gât. Un număr de 32 de familii din satul Sasca Mică, posesoare de titlu de proprietate legal constituit pe o suprafață de peste 11 hectare de teren aflat în intravilan, se află în situația de a fi alungate, cu tot cu cățel și purcel (și asta n-ar fi nimic dacă n-ar fi vorba și de casele construite cu autorizație de construcție la fel de legală emisă de Primărie), de pe terenurile primite de la stat după 1989, doar pentru că primarul Petru Vodă (PNL), în funcție după 2004, nu cunoaște ori se face că nu cunoaște legea. Jumătatele de primar, adică vicele Mihai Vatrici, ca și secretarul comunei, Constantin Bârliba, cele trei personaje care, potrivit tipicului vremurilor, fac legea în s(t)at, se fac, la rându-le, că nu cunosc norma instituită prin lege organică și, mai ales, prin Constituție.
Despre ce este vorba? După preluarea puterii, primarul Vodă, la solicitarea erezilor (moștenitorilor) fostului mare boier Ion Râpeanu, dă, cu concursul subalternilor sus numiți, un nou titlu de proprietate pe numele acestor erezi, „uitând” că un titlu nou de proprietate nu se poate elibera decât după ce acela vechi este anulat printr-o hotărâre judecărească definitivă și irevocabilă. În aceste condiții, prin avocat tocmit de la București, erezii lui boier Râpeanu remit o simplă notificare Primăriei prin care se arată dispuși să le vândă țăranilor – reamintim, puși în posesie legal, după 1989 – pământurile lor, pe care stau cu cățel și purcel, la un preț de 10 – 15 euro mp. „Primăria, prin reprezentanții ei, este obligată să ne dea concursul la rezolvarea situației”, se arată în notificarea bucureștenilor. Țăranii, ca țăranii, cu jalba-n proțap, în căutarea dreptății lor, siliți să-și răscumpere de la boier pământurile pe care sunt stăpâni potrivit legii, se adresează printr-o plângere penală Parchetului, iar ulterior Prefecturii. Nici Prefectura, și nici Parchetul nu mișcă un deget. O jumătate de unghie a mișcat justiția de la Fălticeni, pe rolul judecătoriei căreia se află procesul funciar respectiv. Cu titlu de concluzie preliminară, o singură depoziție a unui țăran din Sasca Mică: „Îmi dau foc decât să dau pământul lu’ tata boierului. Ori mor cu autoritățile de gât. Tata a fost argat pe moșia lui. Cât a fost primar Cornel Agavriloai, care ținea cu noi, cu țăranii care l-am ales, nu se întâmpla așa ceva”. Vom reveni.
























Comentarii