Diavolul sau Dumnezeu

România se împarte în două feluri de români, securiști și victime, dar aceasta este o problemă care a trecut pe plan secundar, de aceea România are dreptul, pe viitor, să se împartă în politicieni și proștii politicienilor. Pentru fiecare politician câte zece proști cu ștampila de vot în mână și pentru fiecare prost câte zece țări cu porțile deschise larg, unde munca până la epuizare și dezumanizarea sunt școli de reeducare, în numele unei vieți prospere, la care nu ajung decât cei pentru care Dumnezeu sau diavolul e totuna. La noi, Mefisto are față umană, ochii verzi și sacul plin cu povești. Nu există țară mai plină de basme ca a noastră, începând cu amăgirile de seară pentru copii și sfârșind cu rețetele de dimineață pentru bunici, pentru care doar farmaciile mai înseamnă soarele de pe cer, luna de la piept sau contul din care poți să cheltuiești până mori de tristețe. Vreau să-l cunosc pe românul fericit. Aștept pe această adresă o scrisoare de la un român fericit pentru că vreau să le vând tuturor rețeta bunăstării în România.

 

Iar pentru că fericirea e trecătoare, prefer un om care posedă o fericire veșnică, altminteri pot să mă aleg cu niște procese pentru fals în declarații. Am uitat să vă spun că proștii din România au o judecătorie a lor și numai a lor, de unde nu se mai întoarce nimeni cu mintea teafără. Eu nu am lucrat la Securitate și nici nu am fost victima Securității, alți oameni dragi mie au știut ce înseamnă să ai idei împotriva sistemului și cum poți să plătești pentru ele. Înseamnă că eu nu fac parte din prima categorie trecută pe plan secundar, dar de prostie sufăr și nu mă sfiesc să o spun tuturor. În defintiv, prostia nu mă doare și pot să țin stiloul în mâ-nă și s-o fac pe liderul profetic de opinie… (Notați, notați, prieteni! Care e problema? Cel puțin eu recunosc!) Eu sunt unul dintre proștii pe care politicienii îi țin în buzunar lângă prima de vacanță. Până la urmă ce ar fi fost să fi ajuns și eu un politician corupt? Așa viața mea nu e nici caldă, nici rece și stau pe marginea vieții mele, ca pe o șină sinucigașă de tren, și aștept un om fericit pentru ca să nu mi se mai pară că diavolul sau Dumnezeu e totuna.