După ce s-au prezentat, tinerii au purtat discuții timp de mai bine de trei ore, încercând să găsească astfel răspunsul la întrebările adresate de organizatori. Lipsa curajului, a modelelor, mentalitatea, sunt doar câteva dintre carențele tinerilor, reducându-le capacitate de a se implica mai mult în acțiunile “Cetății”. “După părerea mea, tinerilor le lipsesc dorința și voința”, este de părere reprezentanta minorității poloneze, care a luat parte la întrunire. O altă problemă dezbătută a fost cea a noțiunii de voluntariat, o noțiune pe care tinerii din ziua de azi par să nu o cunoască. Seara s-a încheiat în Club Underground, unde cei prezenți și-au dat mâna, au ascultat muzică și au continuat dezbaterile.
Săptămâna Europeană a Tineretului a debutat, luni, în sala de ședințe a Consiliului Județean, cu o întrunire la care au participat, alături de președinții Asociației “Juventus” și Fundației “Ana”, Cornel Grosar și, respectiv, Nelu Todireanu, reprezentanți au autorității publice locale, județene, precum și reprezentanți ai mai multor organizații studențești și ale minorităților, printre care șeful direcției de sport Mihai Androhovici și consilierul județean Carmen Agoutin. Potrivit organizatorilor, scopul întrunirii a constat în constituirea unui forum care să se implice mai mult în “viața Cetății”. “Mulți dintre participanții la întrunire nu se cunosc între ei. Vrem ca aceștia să se implice mai mult și să găsim răspunsul la întrebarea «Care este rolul tânărului în viața Cetății?» și mai mult «Ce anume le lipsește tinerilor ca să se implice?»”, ne-a declarat Cornel Grosar, președintele Asociației “Juventus”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii