Eugen Lovinescu, omagiat la C.N. „Nicu Gane“

La Colegiul Național „Nicu Gane” a fost marcată, sâmbătă, 28 octombrie a.c., împlinirea a 125 de ani de la nașterea scriitorului Eugen Lovinescu. Unitatea de învățământ fălticeneană a găzduit simpozionul cu tema „Abordarea interdisciplinară a operei lui Eugen Lovinescu”, la care au participat profesori de limba română de la Colegiul „Nicu Gane”, de la școlile din Fălticeni și din zonă, profesori de filologie și istorie, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Critic și istoric literar, fondator al revistei “Sburătorul” (1919) și al cenaclului cu același nume, membru post-mortem al Academiei Române (1991), Eugen Lovinescu s-a născut la Fălticeni în anul 1881. Urmează gimnaziul la Fălticeni, termină Liceul Internat din Iași și devine student la Universitatea din București (limbi clasice). În 1903, își dă licența cu o lucrare despre sintaxa latină, apoi este profesor doi ani la Ploiești. Își ia doctoratul în Franța (1909). În 1919, înființează la București Cenaclul „Sburătorul”.
 

Aici se vor afirma marii scriitori din perioada interbelică. Apare și revista „Sburătorul”. Își fixează o doctrină pe care o numește „modernism”. Lovinescu devine o personalitate complexă a vieții literare, îndrumător de școală, jucând rolul lui Maiorescu de la „Convorbiri literare” sau al lui Ibrăileanu de la „Viața românească.” Amintim câteva lucrări de sinteză: Istoria civilizației române moderne (I-III), Istoria literaturii române contemporane (I-IV), Critice (10 volume), Memorii (I-III). A scris și proză, remarcându-se cele două romane despre viața erotică a lui Eminescu: Mite (1934) și Balauca (1935), avându-le ca eroine pe Mite Kremnitz și, respectiv, Veronica Micle. În semn de recunoștință față de opera pe care a lăsat-o urmașilor, Biblioteca Municipală din Fălticeni, poartă numele „Eugen Lovinescu”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: