Niciun târg de la granițele cu județele Neamț, Iași și Botoșani nu mai funcționează în județul Suceava. Anunțul a fost făcut de șeful Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, dr. Petrea Dugheru, care a declarat că acestea sunt închise „până la noi ordine”. Potrivit domniei sale, filtre de control, formate din medici veterinari și polițiști, nu permit, sub nici o formă, intrarea animalelor vii în județul Suceava. O celulă de criză a Comandamentului antiepizootic județean funcționează la nivelul DSVSA 24 de ore din 24. Conducerea acesteia reclamă că, în ultima perioadă, s-au primit alarme false, fiind recoltate probe din Horodnic, Câmpulung Moldovenesc, Pojorâta, Suceava, Grănicești și Păltinoasa.
Ulterior, s-a constatat că, în aceste localități, au murit păsări din cauza unor afecțiuni medicale toxice sau infecțioase. DSVSA a dorit să infirme și zvonurile potrivit cărora păsările bolnave din Trifești-Neamț proveneau din Suceava. „Rog lumea să aibă încredere că toată carnea de pasăre care se comercializează în unități autorizate sanitar-veterinar este garantată consumului public”, a spus dr. Dulgheru.























Comentarii