Seară cu poezie, șampanie și flori

Succesul licitației de poezie din avanpremiera Festivalului Primăvara Poeților / Le Printemps des Poètes – 2006 (care l-a avut director la Suceava pe L. D. Clement), succes, credem peste așteptările inițiatorilor și organizatorilor, s-a cerut încoronat cu lansarea revistei „Țara Fagilor”. Mai exact, a numărului – ediție specială ce i-a fost consacrat. Evenimentul a avut loc luni, 15 mai 2006, la Restaurantul „Continental” Suceava, și i-a avut „arhitecți” pe dna Angela Zarojanu, președinta Asociației „Ladies’ Circle” Suceava, și pe poetul L. D. Clement. Au participat cei mai mulți dintre autorii poeziilor licitate și dintre cei care și le-au adjudecat, precum și iubitori de literatură din diverse domenii.
 

În deschidere, dna Angela Zarojanu și-a mărturisit bucuria de a fi îndrăznit un proiect inedit și de a fi câștigat: „Au câștigat poezia noastră bucovineană, promovarea, cunoașterea poeziei poeților autohtoni, ceea ce ne dă multe spranțe”. L. D. Clement și-a exprimat gratitudinea față de cei care s-au implicat în acest experiment și a prezentat ediția specială a „Țării Fagilor”, „o imagine tipărită a evenimentului”, având „menirea de a aminti acum, dar și peste timp, această primă licitație de poezie”. În continuare, poetul, „jupânul” Romeo Istrati con-statând excelența manifestării, un veritabil „microfestival”, și îndreptățirea tuturor la o Diplomă de Excelență, a anunțat numele celor cărora le-a și fost acordată din partea organizatorilor, cu motivații glumețe, în care au fost valorificate titlurile poeziilor și preocupările noilor lor pro-prietari (de fapt, ai manu-scriselor lor în original): Constantin Fetcu, manager al SC Fetcom SRL Suceava, preotul Constantin Ciupu, Biserica „Sf. Simion” Suceava, Ioan Iftode, președinte Grupului de Firme „Orizont”, Carmen Agutin, lector la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Alexandru Băișanu, subprefect al județului Suceava, Cătălin Nechifor, director de Progra-me Externe, Consiliul Județean Suceava, Iuliana Stoica, director SC Moldosilva SA Suceava, Mihai Steiciuc, pre-ședinte al Moldosilva SA Su-ceava, Patrik Breban, Franța, Angela Zarojanu, președinta „Ladies’ Circle” Suceava, George Moisescu, director al Hotelului „Continental” Su-ceava, Mihai Chira, director marketing și publicitate, zia-rul „Crai nou” Suceava, dr. Cristina Iordăchel, manager al Dermaclinic Suceava, Doina Fetcu, director SC Fet-com SRL Suceava. Diplomă care se alătură sentimental în bibliotecile lor (sau în-rămată pe un perete al biroului lor) poeziilor semnate de A-lexandru Ovidiu Vintilă, Con-stantin Severin, Viorica Pe-trovici, Ion Drăgușanul, Liviu Popescu, Angela Furtună, L. D. Clement, Carmen Veronica Steiciuc, Ștefan Alexandru Băișanu și Roman Istrati. Diplome de Excelență au fost conferite, de asemenea, pen-tru implicare rodnică în reu-șita licitației, Ancăi Aparas-chivei și lui Ovidiu Rusu, de la TV Antena 1 Suceava, și ini-țiatorilor ei, dna Angela Za-rojanu și poetul L.D. Clement. Cu aplauze au fost salutate catrenele cu care poetul Ion Drăgușanul a răsfoit din nou numărul special al revistei „Țara Fagilor”, catrenul, „drept la replică”, al lui Ion Cozmei, redactor-șef al revistei „Țara Fagilor”, și invitația adresată participanților de a se lăsa „văzuți”, în peniță, de Mihai Pînzaru-PIM. Dna Angela Zarojanu a încheiat această primă parte a manifestării de luni cu un buchet de flori pentru Anca Aparaschivei și cu câte o sticlă de șampanie pentru Romeo Istrati, Mihai Pînzaru-PIM, Ion Drăgușanul, L.D. Clement și Ovidiu Rusu, sticle transformate, previzibil, în cupe de șampanie ciocnite de degustătorii de poezie pentru succesul primei licitații de manuscrise ale poeților suceveni și pentru acela, îndoit, al celei de-a doua. Să mai întârziem însă o secundă la cea dintâi, răstimp pentru un imaginar, dar deplin meritat, buchet de flori și dnei Angela Zarojanu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI