Olimpicii de la „Petru Rareș“, în fiecare an în top

Elevii merituoși de la CN „Petru Rareș” au adus școlii, anul acesta, de la olimpiadele naționale, 18 premii și mențiuni precum și 5 medalii de bronz, iar de la concursuri naționale, alte 30 de premii, neluând în considerare mulțimea mențiunilor. Cu aceste rezultate, probabil că „Petru Rareș” este și în acest an pe primul loc între liceele sucevene, având în vedere că anul trecut s-a clasat pe acest loc cu ceva mai puțin premii. „Suntem mândri de rezultatele elevilor noștri la olimpiade și concursuri și de faptul că deja numele colegiului nostru este cunoscut pe plan național. Fapt la care au contribuit, desigur, profesorii lor, care știu să-i pregătească, să-i motiveze, să le clădească personalitatea unor învingători, știu să-i învețe nu numai să deschidă ușile, ci și să le mențină deschise, pentru a-și putea alege calitativ căile vieții”, a precizat conducerea școlii.
 

Olimpicii s-au întâlnit ieri cu reprezentanți ai presei sucevene, pentru a fi cunoscuți și pentru a-și expune câteva dintre impresiile de la olimpiadele din acest an. Ideea lor generală a fost că gradul de dificultate, la toate disciplinele, crește de la an la an, iar ceea ce ar trebui să însemne verificarea cunoștințelor a devenit, în multe cazuri, prilej de stres – au spus ei. „Olimpiada trebuie să demonstreze cât de bine știm subiectele, nu cât rezistăm la stres”, a fost de părere Loredana Vamanu, laureată la fizică. Un alt aspect neplăcut scos în evidență de Raluca Schumacher, premiată la franceză, este valoarea extrem de scăzută a premiilor și mențiunilor oferită de minister, în general: „Mi se pare umilitor să primești 400.000 pentru o mențiune. Cred că la Olimpiada de franceză ar trebui să se implice și Ambasada. Ar trebui să se investească mai mult în olimpiade. E jenant că, de fiecare dată, la festivitatea de premiere, ni se spune că fondurile nu sunt pe măsura rezultatelor noastre”. Și organizarea lasă de dorit la unele olimpiade naționale, ne-au precizat olimpicii de la „Petru Rareș”: cazare în internate cu „paturi de spital”, mâncare proastă și insuficientă, frig în cameră, imposibilitatea de a obține o pătură în plus. De aceea, elevii au opinat că ar fi bine să organizeze etape naționale doar județele care „pot face față financiar”, nu să facă asta doar pentru „prestigiu” local. Ei au apreciat însă că aceste competiții îi ajută la examene (teste naționale și Bac), iar dacă iau premii pot intra fără concurs la unele facultăți.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI