Libertatea de a ne privi în ochi

Cine privește cu oarece atenție fenomenul publicistic național nu se poate să nu fi sesizat „depărtarea” dintre presa scrisă cu circulație națională și cea cu circulație locală. Cauzele sunt multe și acoperă un întreg evantai de aspecte, de la cele economice (interesele fiind antagoniste) până la cele etice. Ce are însă etica cu presa? Are. Cel abonat și la ziare centrale, și la cele naționale descoperă adesea știrea locală semnată (uneori cu intervenții minore pe text) în ziarul național de vreun culegător de materiale publicistice gata fabricate. În lumea școlară, copierea este sancționată cu cea mai mică notă, nu atât pentru gest (el însuși o posibilă cale de a învăța ceva…), cât pentru dimensiunea morală a acestuia, asimilat fiind cu furtul… Altceva este, însă, din această perspectivă, mai important. Este vorba despre onestitatea profesională cu care este tratat subiectul de presă. Vi s-a întâmplat, probabil, ca versiunea dv. despre un subiect local cunoscut bine să fie contrazisă de versiunea redactată într-un ziar central. În spatele articolului se află un condei, condei mânuit de un om.
 

Dumitru TEODORESCU

Omul acela își poate permite să nuanțeze, să contrazică, să mintă, pentru că nimeni din jurul său nu-l poate controla. Poate doar câțiva de acolo, din județul unde faptele s-au (nu s-au) întâmplat se vor sesiza și vor rămâne nedumeriți. Dar restul țării va lua de bune „scrisele” jurnalistului de anvergură națională. Libertate la care însă jurnalistul local nu poate apela. El știe că tratarea cu fantezie a unei teme este imposibilă într-un spațiu în care este controlat de alți cu-noscători a temei. El știe că este greu să-și ascundă urechile de mâinile celor hotărâți să-l sancționeze pentru minciună. Vrea, nu vrea, el trebuie să-și asume dimensiunea morală a demersului său. Căci a doua zi, a treia zi, peste o săptămână, el se poate trezi privit în ochi de personajul său. Ceea ce este egal (măcar) cu o judecată morală. O presă (locală) mai exigentă cu sine adaugă încă una între libertățile presei: aceea de a ne privi în ochi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: