Ulterior a fost internat în Secția Pediatrie. Din fericire, elevul nu și-a atins scopul, însă a suferit o intoxicație medicamentoasă, necesitând mai multe zile de spitalizare. “Am rămas corigent în primul semestru la mai multe materii și acum am note mici, așa că nu am șanse prea mari să intru în examenul de capacitate. Am luat pastilele ca să scap de griji”, ne-a declarat elevul. Mai mult, adolescentul nu se află la prima tentativă de agest gen, ci la a treia, însă, susține el, a învățat lecția de această dată și nu va mai încerca să facă gesturi necugetate.
Pentru că riscă să nu intre în examenul de capacitate din cauza notelor slabe
Pe primul semestru, el a rămas corigent la mai multe materii, iar în al doilea deja a încasat mai multe note proaste > El este la a treia tentativă de sinucidere Un puști în vârstă de 14 ani din municipiul Suceava, elev în clasa a VIII-a la Școala Generală Nr. 11 a decis să-și pună capăt zilelor din pricina notelor de la școală. Adolescentul a înghițit, potrivit cadrelor medicale, 30 de capsule de Diazepam, motiv pentru care a fost transportat cu ambulanța la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean “Sf. Ioan cel Nou”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii