Cu noile autobuze TPL… a crescut de două ori și jumătate

• După venirea noilor autobuze, care „sunt cele mai moderne și frumoase din țară”, a avut loc o migrare importantă a călătorilor de la maxi-taxi la transportul public • Asta, chiar în condițiile păstrării în circulație a 8 autobuze vechi, care merg cam goale • Capacitatea fiecărui autobuz este de 107 locuri, din care 29 locuri pe scaune • Deși, în mod normal, frecvența lor prin stații ar trebui să fie la 7-10 minute, în intervalul orar 6-7 și 12-16, când trebuie deservite și liniile 3, 10 și 21, se produc „sincope” • Autobuzele TPL intră în circulație la ora 4,40 și se retrag la garaj începând cu ora 22,20 • După ce au văzut că pierd călători, maxi-taximetriștii au început șicanele împotriva autobuzelor, spune directorul TPL • De asemenea, domnia sa susține că particularii, lucrând la negru, făceau 100 milioane lei pe lună
Numărul călătorilor a fost de două ori și jumătate mai mare, în prima săptămână de funcționare (și) cu noile autobuze (IRISBUS), față de săptămâna precedentă. Pentru că, pe lângă cele 15 autobuze noi, Societatea de Transport Public Local Suceava folosește și 8 autobuze vechi, pentru a putea acoperi toate traseele. Și, ca un călător curios ce mă aflu, am observat că sucevenii ocolesc autobuzele vechi, care circulă cam goale, preferând să mai aștepte puțin în stații, pentru a merge cu autobuzele noi.
 

Chiar și în aceste condiții, per total parc aflat în circulație, adică pe cele 23 autobuze, numărul călătorilor a crescut foarte mult. „S-a simțit o migrare importantă de la maxi-taxi la transportul public – ne informa dl DARIE ROMANIUC, directorul TPL Suceava. Aș putea spune că avem călători de peste 2,5 ori mai mulți decât înainte, când foloseam troleibuzele și autobuzele, pentru că mulți circulă pe bază de abonament, beneficiind de reducerea costului călătoriei. Și asta, fără să fi avut în trafic cele 9 maxi-taxi ale Primăriei, aflate în exploatarea noastră. Lumea știa de autobuzele cele noi, le aștepta și, după apariția lor, s-a văzut că vrea și altceva în transportul public. Autobuzele astea sunt super-confortabile, sunt frumoase. Pot să spun că sunt cele mai frumoase din România. Când am mers la Timișoara după ele, am trecut prin Bistrița, Cluj, Oradea, Arad, Timișoara, iar după ce le-am preluat, am venit prin Arad, Sibiu, Brașov, Moinești, Bacău, Roman. Nicăieri n-am văzut autobuze aspectuoase ca la noi. Sunt și la Cluj, tot marca IVECO-IRISBUS, dar sunt aduse din 2003-2004. Ale noastre sunt de ultimă generație. Fiecare autobuz are 29 locuri pe scaune, care sunt toate tapițate, cu spații suficiente între ele, pentru a se putea trece fără a deranja călătorul din față. Patru scaune din față sunt mai late și mai moi, pentru persoanele cu dizabilități. Mai sunt și 78 de locuri în picioare, în total 107 locuri, însă fără a se sta ca sardelele. Dar interesul nostru nu este ca autobuzele să fie aglomerate, ci să circule cu toate locurile ocupate și cu cel mult 5-6 călători în picioare, pentru că așa sunt deja rentabile. Ușile se închid fără a lovi, pentru că au senzori de presiune. Iar ușa de la mijloc are trapă pentru urcarea cărucioarelor cu copii sau ale persoanelor cu dizabilități. Scaunul șoferului, volanul și bordul sunt rabatabile, în funcție de kilogramele și gabaritul său. Mașinile n-au în dotare radiocasetofon, dar studiem posibilitatea de a monta, astfel încât călătorii să poată asculta un post de radio. Pentru că societatea plătește oricum abonament radio-tv. Autobuzele sunt foarte bine iluminate, au și aeroterme, pentru încălzire în timpul iernii. De aceea sunt preferate celor vechi”. Dl director a precizat, pe de altă parte, că TPL a plătit 300 milioane lei redevență (4 la sută din cifra de afaceri, care a fost de 2,5 miliarde lei/lună) la Primărie, pe ultimele trei luni din anul trecut. Dacă cifra de afaceri, cu noile autobuze, va crește la 100 miliarde lei/an, Primăria va încasa de la TPL 4 miliarde lei pe an. Deci banii pe care i-a investit, pentru noile autobuze, se vor întoarce, în timp. Primăria nu lucrează în pierdere și face și un serviciu social: gratuități pentru pensionari, abonamente cu preț redus pentru elevi etc. Spuneam mai înainte că sunt folosite și autobuzele vechi, pentru a se acoperi toate traseele. Dar asta până spre sfârșitul anului, când vor veni și celelalte 15 autobuze noi, comandate de Primărie. De altfel, autobuzele vechi au îndeplinit de mult norma de casare, care este de 8 ani, ultimele fiind aduse în 1994-1995. Așadar, când vor veni și celelalte 15, se va putea vorbi cu adevărat de un transport civilizat în Suceava. Pentru că și frecvența lor prin stații va fi mai bună. Acum, de la capătul de linie de la Ițcani se circulă cu șase autobuze, de la capătul de linie de la Gara Burdujeni, cu alte șase (și vechi, și noi). Restul sunt pentru capătul de linie de la Cinema Burdujeni, pentru linia 4, care este cel mai lung traseu al TPL (Cinema-Piață Burdujeni-Sens giratoriu-Orizont-IRIC-oraș, intră și pe Mărășești, merge până sus la METRO și Autoservice). Acum – susține dl director Darie Romaniuc – frecvența lor prin stații este la șapte minute. Când vor veni celelalte 15 autobuze, se vrea ca frecvența lor să fie la 4-5 minute. Intercalate cu linia 4, începând de la stația Orizont, sunt autobuzele de pe linia 2, de la Gară, care circulă din zece în zece minute. Poate de asta se întâmplă să circule câte două autobuze, unul după altul? Directorul TPL spune că șoferii au fost avertizați să nu meargă unul în spatele altuia, să nu facă tren cu autobuzele. Ei trebuie să fie la distanță de o stație, cel puțin o jumătate de stație, unul de altul. Lucru ușor de realizat, pentru că autobuzele afișează traseul și în spate. Sucevenii care folosesc autobuzele au observat că, totuși, frecvența anunțată de dl director nu se respectă pe tot parcursul zilei. Domnia sa ne-a spus că sincopele se produc la orele de vârf, între 6-7 și 12-16, când trebuie trimise autobuze pe liniile 3, 10 și 21, atunci fiind la stradă întregul parc al TPL. Precizăm, pentru cititorii noștri, că autobuzele TPL intră în circulație la ora 4,40 (unul de la Cinema Burdujeni și unul din Obcini) și se retrag la garaj la 22,20, când pleacă ultimul autobuz din Gara Burdujeni spre oraș, își face cursa și vine la garaj. Ar mai fi problema comportamentului șoferilor față de călători. Sunt destui suceveni, despre unii știe și subsemnatul, care, pe vremea fostului TPS, au fost jigniți de șoferi, unii chiar insultați. De asemenea, uneori se întâmpla să mai ai 1-2-3 metri până la ușa autobuzului, dar șoferul le închidea grăbit pe toate și pleca, parcă râzând în barbă că ți-a făcut-o, lăsându-te să aștepți alt mijloc de transport. Mai are noua societate (TPL) asemenea oameni? Dl Darie Romaniuc a menționat că, în octombrie 2005, când „a plecat la drum” TPL-ul, erau 187 de angajați la fostul TPS. Directorul împreună cu AGA a analizat fiecare om în parte și a făcut o selecție a lor, menținând numai 100 dintre ei. La 87 s-a renunțat, dându-le însă salarii compensatorii, de câte 50 milioane lei. Pentru completarea efectivului, au fost angajați 37 de oameni noi (șoferi, taxatori etc.). De aceea, conducerea TPL speră că asemenea incidente cu șoferii nu se vor mai petrece. După cum speră că și toți călătorii se vor comporta civilizat și autobuzele noi nu vor fi vandalizate, că se vor păstra intacte, fără tapițerie tăiată ori scaune rupte. Mai ales că sunt și taxatorii înăuntru, a căror prezență, de la 1 octombrie, a făcut să se dubleze încasările pe vechile autobuze și troleibuze, față de perioada anterioară. Deși, într-o evoluție firească, s-ar putea ca în 2-3 ani să se renunțe la ei și să se monteze automate de bilete în stații. Creșterea substanțială a numărului călătorilor cu autobuzele TPL Suceava a avut loc chiar în condițiile piedicilor puse de maxi-taximetriști. „Luni, pe 3 aprilie, au văzut că deja pierd piața și s-au supărat. Marți dimineață (pe 4 aprilie), au început șicanele – ne povestește dl director Darie Romaniuc. Ne-au tot blocat autobuzele prin stații, iar un autobuz a fost ținut în spatele unui maxi-taxi, care mergea intenționat cu 2 km/oră, tot bulevardul George Enescu. Alte autobuze au fost blocate în stații de maxi-taxi. În stația Orizont, șoferul nostru, fiind blocat și văzând că are loc în spate, a dat înapoi, pentru a putea ieși. Maxi-taximetristul din față, voind să-l țină în continuare blocat, a dat și el, nervos, înapoi și a ajuns cu bara din spate pe bara din față a autobuzului. După aceea, noi am anunțat Poliția și pe dl primar, care a trimis polițiști comunitari. Aceștia au stat toată săptămâna trecută la Orizont și în alte stații, dirijând circulația maxi-taxiurilor. Șicanele n-au încetat însă. La George Enescu, Curcubeul și în alte stații, staționează câte 3-4 maxi-taxi, iar autobuzele noastre n-au unde opri. Călătorii trebuie lăsați să aleagă între maxi-taxi și autobuze. Noi nu-i tragem de mânecă”. TPL mare are de rezolvat și problema spațiului. Se știe că, astă iarnă, a stat o săptămână în stradă. „Primăria este însă alături de noi și ne va ajuta – crede dl Darie Romaniuc. Pentru că actuala conducere a executivului municipal a crezut că se poate și a reușit. Va reuși și cu spațiul pentru TPL. Conducerile din celelalte legislaturi n-au avut mentalitate de învingător. De aceea s-a ajuns la invazia maxi-taxiurilor. Administrațiile precedente n-au mai făcut nici investiții pentru transportul în comun. Dacă aveau altă viziune și făceau investiții, alta ar fi fost situația acum. Fostul TPS avea vreo 20 de autobuze (mai mult pe comune) și 42 troleibuze. Dacă primarii și CL din vremea aceea investeau și înlocuiau firul de contact, ca să nu se mai rupă de atâtea ori și călătorii să rămână între stații, aceștia nu migrau de la transportul public spre transportul complementar. Firul a fost montat în 1987. După 9 ani, adică în 1996, firul trebuia înlocuit în totalitate. Nu s-a făcut asta, firul se tot rupea, lumea și-a pierdut încrederea și a trecut la maxi-taximetriști, care au făcut bani foarte mulți. Eu vreau să vă dau un exemplu. În fiecare lună, din octombrie 2005 (de când lucrez la TPL) până acum, cu cele 9 maxi-taxi ale Primăriei am făcut, în medie, 400 milioane lei. Iar aceste maxi-taxi lucrau într-un singur schimb, de la 7 la 15, și făceam 400 milioane! Am plătit salariile șoferilor, dările la stat, carburanții, piesele de schimb, și tot am realizat cam 150 milioane lei profit pe cele 9 maxi-taxi. Lucrând legal, numai 8 ore pe zi! Dacă aș fi lucrat ca particularul, la negru, banii ăia nu-i puteam împărți, să dau jumătate salariaților, iar cu jumătate să-mi fac mie ceva? Particularii lucrează de la patru dimineața până la 11 noaptea. Ei făceau cel puțin 100 milioane pe lună, pe un maxi-taxi. Vă dați seama câți bani, neimpozabili, s-au dus în buzunarele lor!? Așa au „crescut” ei, fentând statul. Nici finanțele nu i-au luat la întrebări pe maxi-taximetriști, să vadă ce venituri au făcut. S-au făcut bani la negru și s-au rulat asemenea bani”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI