Două sportive componente ale lotului de arte marțiale ale clubului de Qwuan Ki Do He Pai, din Suceava, sunt proaspete campioane naționale, după concursul de seniori desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, la Zalău. Mihaela Munteanu și Nicoleta Goraș, ambele în vârstă de 20 de ani, au venit acasă cu titlul suprem, la luptă, după ce au învins în finală karatistele extrem de puternice de la clubul Long Ho, din Pașcani.
Practic, fetele au apărat titlul de campioană obținut anul trecut de reprezentantele aceluiași club sucevean, al cărui instructor este Vo-Su Ovidiu Zegrea, centura neagră 2 Dang, vicecampion mondial de centură neagră. Mihaela se poate lăuda, de aseme-nea, de la Naționalele de la Zalău, unde Suceava a fost reprezentată și de sportivi ai clubului Kim Bao, și cu un loc 3, obținut la proba tehnică. Clubul He Pai s-a prezentat la Campionatele Naționale de seniori cu un lot de 6 sportivi, băieții nereușind însă să treacă de grupe. „Cu băieții vom mai aștepta puțin până vom atinge performanța. Dacă anul trecut am ieșit vicecampioni naționali, în acest moment se petrece la băieți un schimb de generații. Cea de acum se coace, dar va da și rod”, a declarat Vo-Su Zegrea. Dar tot la Zalău, Suceava s-a prezentat onorabil și la proba de centuri negre, în care alt membru al clubului He Pai, Alexandru Girigan, de numai 18 ani, s-a plasat pe locul 5 între zeci de concurenți a că-ror experiență este indiscu-tabilă. „Locul 5 la centuri negre este pentru noi unul prețios, pentru că la acel nivel lupta este dură și iau par-te la ea sportivi foarte bine pre-gătiți”, a fost părerea instructorului Qwan Ki Do al He Pai Suceava. În zilele de 29-30 aprilie, parte din elevii lui Ovidiu Ze-grea pleacă la Iași, unde se vor desfășura cam-pionatele națio-nale de copii și tineret. Băieți și fete, pe mai multe categorii de vârstă, vor participa la ambele probe de luptă și tehnică cu speranța unei medalii, chiar dacă la Iași vin cel puțin două cluburi locale foarte puternice, și la fel din Bacău și Roman. Vo-Su Ovidiu Zegrea, purtător al centurii negre 2 Dang, este instructor Qwan Ki Do al clubului He Pai (Cocorul alb) din anul 2000. Înainte de el a fost Cătălin Onisie, CN 3 Dang , cel care a înființat clubul în anul 1992, ulterior afiliat la Federația Română de Arte Marțiale. Și înaintea lui au fost Vo-Su Ovidiu Covaci și Vo-Su Carol Derla, acesta din urmă fiind fondatorul primului club de Qwan Ki Do din Suceava, în urmă cu 22 de ani. În spiritul acestei continuități, Ovidiu Zegrea, devotat practicant al acestui stil de arte marțiale, își continuă misiunea. „Există fotbal, există handbal, hochei și zeci de alte sporturi ce dezvoltă trupul și spiritul. Dar nici unul, probabil, nu face aceste lucruri dezvoltând totodată și valori morale ca cele ale Qwan Ki Do-ului. De aceea am dori ca mai mulți copii, tineri, suceveni de toate vârstele să încerce măcar să prindă din frumusețea artelor marțiale, pentru că acest sport sigur nu face numai mușchi”, a afirmat instructorul clubului He Pai.
























Comentarii